Episcopia Severinului si Strehaiei - Mai 2020

În perioada stării de alertă, Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au continuat să sprijine în toată ţara persoanele vulnerabile, cu dizabilităţi, bătrânii singuri şi familiile sărace cu mulţi copii, dar şi familiile unde părinţii nu au loc de muncă.

Până în prezent, de la începutul restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au vizitat și ajutat 94 de localități din 16 județe ale României, precum: Ilfov, Prahova, Olt, Teleorman, Argeș, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița, Constanţa, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea, Mehedinți, Dolj și Gorj. De altfel, acțiunile vor continua permanent pe timpul stării de alertă, dar și după aceea. Valoarea aproximativă a unui pachet oferit de voluntari este de 75 de lei. Până în prezent, au fost sprijinite material și moral 1910 familii din satele romanești aflate în dificultate, valoarea totală a ajutorului acordat până acum este de 143250 lei.

În Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, Părintele Episcop Nicodim a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a VII-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, Părintele Episcop Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Publicat în Știri religioase

În contextul pandemiei actuale, Patriarhia Română oferă tablete sau alte dispozitive electronice elevilor (în special, celor de clasa a VIII-a şi a XII-a) şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, pentru a se putea conecta la lecţiile on-line şi pentru a continua astfel procesul de predare-învăţare.

Publicat în Comuncate de presă

Joi, 28 mai 2020, la sărbătoarea Înălţării Domnului, după Sfânta Liturghie, a fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele acestora din ţară şi străinătate.

Publicat în Știri religioase

Sâmbătă, 30 mai, Chirirahul Episcopiei Severinului şi Strehaiei - Preasfinţitul Nicodim, va săvârşi Sfânta Liturghie în satul Prejna la biserica ctitorită de Tudor Vladimirescu.

Publicat în Știri religioase
Miercuri, 27 Mai 2020 22:44

Mănăstirea Jiana și-a serbat hramul

În ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, Preasfințitul Părinte Nicodim a slujit Sfânta și Dumneazeiasca Liturghie la altarul de vară amenajat pe esplanada paraclisului Mănăstirii Jiana, din Protoieria Vânju Mare. Anul acesta, la cel de-al unsprezecelea hram de la înființarea mănăstirii, din cauza măsurilor de distanțare socială, au luat parte un număr restrâns de credincioși.

Publicat în Știri religioase

Joi, 28 mai 2020, la sărbătoarea Înălţării Domnului, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele acestora din ţară şi străinătate.

Publicat în Știri religioase

Miercuri, 27 mai, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, mănăstirea mehedințeană Jiana îşi serbează hramul. Așezământul monahal din Câmpia Blahniței va deveni în aceste zile loc de rugăciune pentru credincioșii iubitori de prăznuire.

Publicat în Știri religioase

În duminica a șasea după Paște, duminică în care se istorisește minunea vindecării orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Nicodim a slujit la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Publicat în Știri religioase
Pagina 1 din 3


mbl live


mbl youtube