Marți, 16 Aprilie 2019 14:29

Mesaj de solidaritate cu poporul francez

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patriarhia Română a primit cu adâncă întristare vestea despre incendiul care, în seara zilei de 15 aprilie 2019, a distrus acoperişul Catedralei Notre Dame din Paris, monument religios, istoric și arhitectural de valoare inestimabilă, simbol al creștinismului european, cunoscut în întreaga lume și vizitat în fiecare an de milioane de pelerini și turiști.

Emblemă venerabilă a Europei catedralelor, biserică încărcată de istorie (începută în 1163), care a rezistat vicisitudinilor vremurilor de-a lungul a peste 850 de ani, aceasta a fost acum grav afectată, producându-se, pe lângă pagube materiale imense, şi o consternare la nivel internaţional.

Ne exprimăm profunda solidaritate cu poporul francez, greu încercat în aceste zile de o severă pagubă adusă unui simbol spiritual național şi internaţional. Totodată, dorim ca această Catedrală, simbol al Europei creştine, să fie restaurată cât mai curând, în special cu ajutorul tuturor celor care iubesc valorile spirituale ale patrimoniului religios şi cultural universal.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE 

Citit 3638 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube