Imprimă această pagină
Joi, 20 Ianuarie 2022 18:17

Sfântă Litrughie arhierească şi hirotonie de preot pentru Parohia Marga

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Duminică, 23 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei va săvârși Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” din satul Şiroca. Cu acest prilej, prin Taina Hirotoniei, ierarhul nostru va adăuga în rândurile preoţilor mehedinţeni un nou slujitor al Sfântului Altar.

După ce a primit treapta diaconiei la mănăstirea Vodiţa în ziua în care cinstitul aşezământ și-a serbat unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Antonie cel Mare, părintele diacon Cioabă Ilie Cristian va fi chemat duminica aceasta la slujirea deplină a lui Hristos, primind pe creştet mâinile arhiereului locului, care îi va dărui harul apostolic al Preoţiei.

Taina Hirotoniei va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii, înaintea credincioşilor parohiei Şiroca, în prezenţa cărora viitorul părinte al comunităţii va rosti solemn mărturisirea de credinţă ortodoxă.

La finalul Sfintei Liturghii, proaspătul hirotonit va fi instalat oficial ca preot paroh al bisericii cu hramul „Sfântul Grigore Dascalul” a parohei Marga.

Citit 1688 ori Ultima modificare Joi, 20 Ianuarie 2022 18:23