Vânju Mare

47. Roșiori - Sfântul Gheorghe și Izvorul Tămăduirii

biserica rosiori

 

Dat fiind că satul Roșiori s-a înființat mai târziu, pe moșia Punghina, inițial, Episcopia a dispus ca serviciile religioase pentru locuitorii lui să fie săvârșite de parohul din Vrata. Sub aspect administrativ, la început cătunul a depins de comuna Punghina. Din 1897 a fost arondat parohiei Vânători, de care era apropiat geografic. În 1941, era parohie formată doar din satul Roșiori: 406 familii cu 1731 de suflete. În prezent, aparține parohiei Vânători.

 


Hram Sf. Gheorghe și Izvorul Tămăduirii; biserica nu este monument istoric.


 

pr veni badoiu  

Preot paroh Veni Bădoiu

 

Tel.:0769 158 682

 

 


 

Roșiori este sat al comunei Vânători, din 1950, situat în imediata apropiere a satului de reşedinţă, în zonă de şes. S-a format în urma aplicării prevederilor art. 5 şi 6 ale Legii rurale din 1864, referitoare la împroprietărirea clăcaşilor şi însurăţeilor pe moşiile statului. Familiile foştilor clăcaşi şi de tineri căsătoriţi din satele vecine (Branişte, Cujmir, Gârla, Dobra, Oprişor, Pristol, Izimşa, Salcia, Vrata ş.a.) au fost împroprietărite aici, pe fosta moşie a Mănăstirii Cozia (devenită a statului), în anul 1881-1883. În memoria companiei de Roşiori care fusese cantonată aici în 1877-1878 şi luase parte la războiul pentru independenţă, aşezarea a fost numită Roşiori.

Biserica satului a fost construită în 1906, din cărămidă, și a fost afectată grav de cutremurul din noiembrie 1940, după care s-a aflat într-o stare precară în perioada imediat următoare. Era asigurată de comună.

Preoți: D. Strechescu (licențiat în teologie, cu un de practică la farmacie și 2 ani la medicină, hirotonit în 1907); cântăreți: Gh. Dinculeasa, N.M. Docea (1941).

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube