Vânju Mare

26. Izvoarele - Sfântul Ierarh Nicolae

biserica izvoarele

 

Parohie formată exclusiv din satul Izvoarele: 365 de familii și 1550 de suflete (1941). În prezent, este parohie formată din satul Izvoarele și aflată în jurisdicția Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei. În trecut, a ascultat canonic de Episcopia Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropolia Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004).

 


Hram Sf. Ierarh Nicolae.


 

preot default  

Preot paroh Aurel Totoroață

 

Tel.:0766 404 722

 


 

Satul Izvoarele, arondat comunei Gruia, din mai 1968, este aşezat în partea vestică a acesteia şi a Câmpiei Blahniţei, în apropierea Dunării. Satul exista înainte de anul 1656, când este menţionat în scris că se afla în stăpânire boierească. În anii 1718-1739 era în stăpânirea consilierului Gheorghiţă, ca moşie mărginaşă, având 18 lude de bejenari, 15 de mărginaşi, 1 de megieşi şi câte 2 de văduve şi nevolnici. Fraţii Radu şi Matei Socoteanu îl vând, în 1769, nepotului lor, Ioniţă Bibescu polcovnic, de la care a revenit Socotenilor în 1783 sub denumirea Izvoarele Socoteanului.

Biserica satului este atestată la data de 6 decembrie 1813, ctitori “polcovnicu Nițu Comăndiru i căpitanu Dumitru și Iorgu Murgășanu i Preda Zahariiaˮ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Reconstruită în 1912.

Prima biserică a fost făcută din lemn, pe proprietatea boierilor Zătreni și a lui Radu Fratoștițeanu. Biserica a servit la săvârșirea cultului timp de aproape un veac. În 1896, preotul I. Isvoranu semnala starea precară în care se ajunsese aceasta, cu mai multe crăpături atât la interior cât și la exterior. Pe acest fond, s-a decis reconstrucția ei, care s-a produs în anul 1912, când s-a ridicat un lăcaș nou, din cărămidă, sfințit abia în anul 1931. În 1941, acesta se găsea într-o situație bună, fiind și asigurat.

Preoți: Ioan (1864), Ianaiche/Enaiche (1848-1872), G. Ion (1868, poate fi Gh. Ionescu?), Gh. Ionescu (1891), Ion Isvoranu (1878- până după 1907), I. T. Ilie (hirotonit în 1929, în funcție în 1941); epitropi: Iovan Maxim, Pârvu Popescu (1862); cântăreți: Pârvu Popescu, Ilie Popescu (1895), Barbu C. Toma, D. N. Firuleasa (1941).

 

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube