Vânju Mare

20. Gârla Mare II - Acoperământul Maicii Domnului

biserica garla mare 2

 

Parohie formată din satul Gârla Mare (1887); în 1941, parohia avea aceeași componență și satul număra 830 de familii cu 3433 de suflete. În prezent, satul Gârla Mare are două parohii: Gârla Mare I și Gârla Mare II, aflate sub ascultarea Protoieriei Vânju Mare din Episcopia Severinului și Strehaiei. Până în 2004 parohia Gârla Mare s-a aflat în subordinea Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), respectiv Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004).        

 


Hram Cuvioasa Paraschiva (1849-1850); la 1838, 1894 și 1941 este menționat hramul Pogorârea Sf. Duh; cod MH-II-m-B-10331; hram actual: Acoperământul Maicii Domnului (parohia Gârla Mare II).


 

pr sorin ispas  

Preot paroh Florin Sorin Ispas

  • hirotonit la 15 iulie 2007,
  • instalat la 15 iulie 2007,
  • studii teologice superioare,
  • gradul preoțesc II.

Tel.: 0760 165 314

 


 

Comuna Gârla Mare este situată în partea sudică a judeţului şi a Câmpiei Blahniţei şi este formată din satul omonim. Acesta este atestat documentar în: 1639 (cu probabilitate, când jupan Matei dă Mănăstirii Coşuna satul Gârla „cu rumânii, pentru pomană, căci n-a avut coconi care să-l caute la slăbiciune şi la neputere”).

 

Parohia Gârla Mare II.

Biserica parohială este în prezent în curs de finalizare a construcției. Este din cărămidă portantă, având fundația, stâlpii de susținere, centurile, planșeul și bolta din beton armat. Suprafața construită este de 22 m2, din care 30 m2 reprezintă pridvorul bisericii, iar restul de 190 m2 reprezintă pronaosul, naosul și altarul.

Biserica este în formă de navă, cu o singură turlă, amplasată deasupra pridvorului, fiind acoperită cu tablă zincată. În faza actuală a construcției, n-au început lucrările la pictura interioară și exterioară. Constructori: Cristian Cornaciu, Ștefan Stoichița, Florin Trifon.

Preoți: Biserica Înălțarea Domnului: Constantin Ereul, Riza Ereul, Iosif Eromonah, popa Popescu (pe la 1847), Ioan Vlădulescu (1853-1868, slujea și la Vrata?), Ștefan Pârcălăbescu (m. 1891), Ștefan Ionescu (1865- paroh, până după 1907), Nicolae Blujdescu (hirotonit în 1911, în funcție în 1941)… Constantin Băcan.

Biserica Acoperământul Maicii Domnului: Marius Fulga (1997-1999), Claudiu Constantin Crăciun (2000-2005), Florin Sorin Ispas (din 2007 până în prezent).

 

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube