Parohie cu cătunele Buicești, Jugastru, Arginești, Racovița: 150 parohieni, 11 concubinaje (în 1887); 100 familii (în 1892); începând cu 1932 a fost formată din satele Gura Motrului: 149 familii, 562 de suflete și Arginești: 125 familii, 541 de suflete. Total: 274 familii, 1104 de suflete. S-a aflat sub ascultarea Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). Din 2004 este în subordinea Episcopiei Severinului și Strehaiei, prin Protoieria Strehaia. În 2011, satul avea 341 de locuitori (176 masculin, 165 feminin; 333 români creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Biserica mănăstirii a ținut loc de biserică parohială, parohia Gura Motrului neavând o biserică a sa.

Hram Cuvioasa Paraschiva; cod  MH-II-a-A-10340 (mănăstirea); MH-II-m-A-10340.01 (biserica); MH-II-m-A-10340.02 (stăreția); MH-II-m-A-10340.03 (corpul de chilii); MH-II-m-A-10340.04 (turnul clopotniță); MH-II-m-A-10340.05 (zidul de incintă).

Preot paroh Nicolae Laurențiu Drăghici, hirotonit în anul 2008, vechime în preoție 11 ani, studii teologice superioare, gradul preoțesc – definitivat. Tel.:0762/290.404; e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Satul Gura Motrului, pendinte de comuna Butoieşti, din mai 1968, este situat în partea estică a acesteia, la graniţa cu județul Dolj şi la confluenţa râurilor Motru şi Jiu, într-o zonă de luncă şi deal (Gura Motrului, Bisericii, Via Sfântului şi Dealul Viilor). Atestat documentar în: 1519 (Neagoe Basarab vv. face danie sate şi rumâni Mănăstirii începute de Harvat mare logofăt „la locul ce să chiiamă Gura Motrului).

Tradiția spune că, iniţial, pe locul mănăstirii de la Gura Motrului a fost schit atribuit Sfântului Nicodim. Oficial, se cunoaşte contribuţia unui logofăt, Harvat, al lui Neagoe Basarab, care a fondat biserica în 1515. Harvat era strămoş al boierilor Brâncoveni. Mănăstirea a fiinţat, neîntrerupt, din 1500 până în vremea lui Matei Basarab.

Un document în limba latină îl prezintă şi pe acesta în calitate de ctitor, pe la 1646-1647. De asemenea, pisania bisericii, din 1705, îi atribuie această calitate şi lui Preda Brâncoveanu, în 1653. Cum e greu de admis că au fost doi ctitori la numai cinci-şase ani unul de altul, e de presupus că, fie Matei Basarab să fi reparat doar sumar biserica lui Harvat logofăt, pentru a o reface apoi din temelii Preda Brâncoveanu, fie acesta din urmă a făcut-o în vremea lui Matei Basarab. Tot pisania îl menţionează şi pe Constantin Brâncoveanu (nepotul de fiu al lui Preda), biserica fiind zugrăvită în al 17-lea an al său de domnie.

Fiind în egală măsură lăcaş de cult şi loc întărit, Tudor Vladimirescu a vizat-o ca punct strategic al revoluţiei. De aceea, după ce s-a fixat la Strehaia, s-a îndreptat spre Gura Motrului, unde i-a asediat pe căminarul Ştefan Bibescu şi pe stolnicul Barbu Viişorean, apoi mănăstirea a intrat în stăpânirea sa.

La Gura Motrului s-a retras şi a murit ca egumen Eufrosin Poteca, elev al lui Gheorghe Lazăr şi profesor de filosofie la „Sf. Sava”, cărturar important din secolul al XIX-lea, traducător, autor de manuale şcolare şi promotor al reformării radicale a societăţii româneşti. Tot aici a funcţionat prima şcoală din Mehedinţi, atestată la 5 martie 1793, când domnul Ţării Româneşti, Alexandru Moruzi, l-a scutit de dări pe dascălul Dumitru sin Vlad Vameşul Craioveanul. La 8 septembrie 1797 Alexandru Ipsilanti a reconfirmat aceste scutiri „pentru osteneala” dascălului „cu învăţătura copiilor”. Şcoala a continuat să existe şi după 1800, cu o perioadă de înflorire în timpul şederii aici a lui Eufrosin Poteca.

Arhitectura bisericii s-a înscris în curentul inaugurat după suirea pe tron a lui Matei Basarab. Biserica este de plan trilobat, cu pronaos asemănător celui de la biserica Mănăstirii Dealul. Pronaosul se termină în partea superioară cu două turle, de diametre foarte mici. Naosul treflat are un altar cu nişe speciale şi este supraînălţat de o turlă cu diametrul mare, ridicată pe arcuri în plin centru. În faţă, este un pridvor deschis, ridicat pe stâlpi de secţiune octogonală şi acoperit de două calote sferice, susţinute printr-un sistem de arcuri asemănătoare celor ale turlelor din pronaos. La exterior, decorul este format din două registre de arcade, oarbe dreptunghiulare, pe registrul de jos, terminate în arc pe cel de sus. Brâul median se întoarce spre faţa de apus de două ori în unghi drept, apoi se înalţă şi înconjură pridvorul, ca şi la alte biserici. În secolul al XIX-lea, împrejmuirea și chiliile au suferit deteriorări grave din cauza a două mari cutremure.

La fel zestrea mănăstirii, care a fost diminuată constant. Primele reparații au fost inițiate în 1852 de către ˮînvățatul dascăl de bună amintire Eufrosin Poteca“ (1786-1858), atunci efectuându-se inclusiv zugrăveala de către Niță Stoenescu. În 1881 s-a reparat acoperișul cu contribuția locutorilor din Gura Motrului, iar în 1890 a fost refăcută tâmpla de lemn originală, arsă în timpul unui incendiu.

Alte reparații s-au efectuat gratuit în 1892 de către conductorul județului, C. Crăciunescu. În 1904 a fost reparată clopotnița, apoi în 1907 a fost înlocuită tabla de plumb cu tablă de zinc, adusă pentru acoperiș de la Viena. În 1894, mănăstirea a fost declarată monument istoric. În același an, mănăstirea a ajuns biserică de mir, iar după Primul Război Mondial aceasta a trebuit să suporte noi numeroase intervenții, adesea amânate din cauza lipsei resurselor financiare.

După demersuri către Sf. Episcopie a Râmnicului Noul Severin și alte autorități, în 1931 I.L. Atanasescu a alcătuit prima documentație pentru subzidiri și consolidări cu tiranți de fier, ocazie cu care arhitectul restaurator a putut face constatări asupra legăturilor dintre arhitectura țărănească și cea religioasă, poarta de stejar, masivă, de la pivnița mănăstirii, stâlpii cerdacului, încrustați, și grinzile trapezei amintind parcă “să se știe că la reînvierea monumentelor și meșteșugurilor strămoșești au contribuit și brațele viguroase și dibace ale meșterilor țăraniˮ. Pentru grăbirea lucrărilor, parohul Ilie Ciortea a apelat și la Al. Lapedatu, secretarul general al Academiei Române și cunoscător al operei săvârșite de C.M.I., însă abia în 1939 a putut avea loc reparația învelitorii și jgheaburilor, lucrare recepționată de către I.L. Atanasescu la 18 iulie același an. Între timp, în 1937 Motrul rupsese zăgazurile, schimbându-și cursul până sub dealurile mănăstirii, periclitând stabilitatea acesteia. S-au impus îndiguirea și fortificarea malului, lucrări reluate de Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, care a dat 150.000 de lei, la care s-au adăugat alți 180.000 de lei dați de Ținutul Olt.

Din păcate în următorii doi ani nu s-a putut înfăptui nimic, iar în primăvara lui 1940 alte viituri au adus apa la 30 de metri de mănăstire. A intervenit din nou preotul, împreună cu 24 de săteni, ajungând până la Nicolae Iorga. Pentru noile lucrări, Ministerul Lucrărilor Publice a dat 280.000 de lei, iar C.M.I. 5.000 de lei.

Spre sfârșitul anului 1940 s-a produs și celebrul cutremur, provocând prăbușirea catapetesmei. A urmat un deviz, în valoare de 85.250 de lei, de consolidare a navei și clopotniței, întocmit tot de către I.L Atanasescu, față de o sumă ce ar fi trebuit să se ridice la 400.000 de lei. Cum prefectura cheltuise deja 100.000 de lei pentru a face un pod peste Motru, prefectul de Mehedinți, Popescu D. Tocineanu, a apelat, ca factor de influență, la generalul Purcaru, originar din Gura Motrului, și la C.M.I., aceasta acordând pentru restaurare 160.000 lei. Lucrările au început în 1943, când s-a reparat și tâmpla mănăstirii, fiind vizitate de V. Moisescu, care a cerut să se renunțe la centura de fier-beton, ce ar fi stricat ˮmult arhitectura monumentului“.

Tot atunci a început și restaurarea chiliilor, iar pe baza releveului și planurilor lui I.L. Atanasescu și a devizului lui V. Moisescu pentru repararea clopotniței și bisericii (19.700.000 de lei) s-au realizat supraînălțarea turlelor și șarpantei, instalarea unei învelitori de olane (în 1944, învelitoarea, șarpanta, olanele și tencuirea bisericii au costat 3.300.000 de lei, din care 700.000 de lei dați de C.M.I.), restaurarea paramentului vechi și construcția unei scări la biserică. În 1945, s-au efectuat lucrări la apartamentul episcopului și s-a completat scara de piatră la casele stăreției. Conform devizului întocmit de E. Costinescu, toate aceste lucrări s-au ridicat la suma de 11.900.000 de lei.

Tot el s-a ocupat în anul următor și de amenajarea chiliilor, acțiune continuată de către V. Moisescu. Spre sfârșitul lucrărilor a intervenit și C. Rădulescu-Motru, care s-a adresat secretarului Academiei, Al. Lapedatu, astfel: ˮIubite coleg, Părintele Florescu Filip, duhovnicul mănăstirei Gura Motrului, vine la Dumneata, ca vechi membru al C.M.I., să implore sfat și ajutor pentru a avea lemne de construcții în vederea clădirii câtorva camere în curtea mănăstirii. Te rog foarte călduros, ajută pe cât ai posibilitatea pe părintele Florescu.

Poate că stă în mâna colegului Tr. Săvulescu să ia o dispoziție în favoarea mănăstirii. Dumneata cunoști, de altfel, pe toți câți ar putea fi de ajutor. D-ta știi câtă dragoste am eu pentru mănăstirea Gura Motrului, legat fiind de ea prin amintirea lui Eufrosin Poteca, așa că te rog fă tot ce-ți stă în putință. Cu toată prietenia. Butoiești, 16 iunie 1947“. Restaurarea s-a produs în 1953, unele construcții noi fiind ridicate în 1956-1958.

Biserica filie din satul Gura Motrului: S-a început în anul 2006, cu binecuvântarea P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, construcția fiind amplasată în curtea școlii de către preotul Cristian Merișeanu. Piatra de temelie a fost pusă la 13 septembrie 2006, iar la 21 septembrie s-a turnat fundația cu ajutorul unui voluntar al preoților din eparhie, dar și cu sprijinul enoriașilor din parohie. Biserica va avea 24,00 m lungime și 7,50 m lățime. În primăvara anului 2007 a început înălțarea zidurilor, din bolțari, iar în luna iulie a aceluiași an s-a turnat bolta. În aprilie 2009 lucrările au continuat cu tencuirea bisericii la exterior, iar în anul 2010 s-a turnat șapa în interior, s-au pus termopane la geamuri și ușă și s-a turnat scara din fața sfântului lăcaș. În anul 2013 s-a tencuit la interior, lucrările ajungând la stadiul începerii picturii.  

Filii arondate:

Arginești

Cătun și filie pendinte de parohia Gura Motrului: 85 parohieni, 6 concubinaje (1887); în 1893 a fost alipit parohiei Butoiești; în 1932 s-a reîntors, ca filie, la parohia Gura Motrului, având în 1941 un  număr de 125 de familii și 541 de suflete. În prezent, face parte tot din parohia Gura Motrului. În 2011, Argineștii aveau 560 de locuitori (270 masculin, 290 feminin; 551 români, restul cu informație nedisponibilă; 550 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Cuvioasa Paraschiva; biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric.

Satul Arginești, arondat comunei Butoieşti, din 1965, este aşezat în partea estică a acesteia, la hotarul cu județul Dolj, în lunca Motrului. Menţionat ca hotar de moşie în 1650 şi 1715.

Prima biserică a satului atestată documentar a fost făcută “în Argineștii dă Gura Motruluiˮ la 20 iunie 1834, ctitor ˮsfinția sa părintele Efrosin, egumenul Sfintei Mănăstiri Motru, ajutând și lăcuitorii“ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840) . În anul 1913 această biserică a fost demolată, iar în anul următor a fost început noul lăcaș, din cărămidă, punându-i-se piatra de temelie.

Biserica s-a ridicat după un plan în formă de corabie, cu turlă mare peste naos. Dimensiunile bisericii: 24,00 m lungime și 7,50 m lățime. A fost pictată de pictorul Gh. Tudor din Craiova și sfințită abia la 8 noiembrie 1936, în zielele păstoririi P.S.S. Vartolomeu, Episcopul Râmnicului Noul Severin.