Imprimă această pagină
Vineri, 28 Aprilie 2023 22:45

Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji diminică la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Arhiepiscopia Râmnicului cinstește în mod deosebit Ocrotitorul și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu-Vâlcea, în perioada 27-30 aprilie 2023, la Sărbătoarea Aducerii în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica se vor desfășura după următorul program:

- Joi, 27 aprilie, la ora 19.00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea va avea loc Concertul „Simfonia Învierii” în misiunea Bisericii și Armatei, eveniment susținut de Corul Preoților Râmniceni și Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.

- Sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 17.00, va fi săvârșită Slujba Privegherii.

- Duminică, 30 aprilie, va fi săvârșită Sfânta Liturghie începând cu ora 9.30, pe scena amenajată în apropierea Catedralei Arhiepiscopale. Din soborul de arhierei slujitori va face parte şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Sărbătoarea  Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Citit 753 ori Ultima modificare Vineri, 28 Aprilie 2023 22:47