Imprimă această pagină
Joi, 18 Iunie 2020 23:14

Mănăstirea Vodiţa la ceas de praznic

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La sfârșitul acestei săptămâni, străvechea vatră monahală a Vodiţei îmbrăcă veșminte de sărbătoare, eveniment prilejuit de noul hram: Duminica a II-a după Rusalii a Sfinţilor Români. În cinstitul așezământ slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei având alături un sobor de preoţi şi diaconi.

Prăznuirea va începe din seara zilei de sâmbătă,  20 iunie, cu săvârşirea Vecerniei Mari cu Litie. În ziua hramului, Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 09:00.

Răspunsurile stranei vor fi date de către grupurile psaltice de la Catedrala episcopală din Turnu Severin.

Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi aşezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Româneşti, Vlaicu-Vodã.

Citit 2117 ori