Imprimă această pagină
Marți, 19 Noiembrie 2019 09:37

Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea își prăznuiește ocrotitorul spiritual

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea își serbează miercuri, 20 noiembrie 2019, ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.

Cu prilejul hramului, slujba de Priveghere (Vecernia, Litia și Utrenia) va fi săvârșită marți, 19 noiembrie 2019, de la ora 17:00. În ziua sărbătorii, miercuri, 20 noiembrie 2019, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu alți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de arhiereii prezenți la această sărbătoare face parte și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui Sfinte Moaște se află așezate spre închinare în biserica mare, ocrotește mănăstirea vâlceană din anul 1497, când evlaviosul ban Barbu Craiovescu le-a așezat în acest loc.

Citit 1297 ori Ultima modificare Marți, 19 Noiembrie 2019 09:52