Imprimă această pagină
Marți, 26 Decembrie 2023 18:53

Liturghie arhierească şi concert de colinde susţinut de corul Kinonia, la parohia Sfântul Nicolae din municipiul Orşova

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În cea de-a treia zi a Crăciunului, miercuri, 27 decembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va oficia Sfânta Liturghie în municipiul Orşova, la parohia „Sfântul Nicolae”.

Dreptslăvitorii creştini orşoveni sunt aşteptaţi la comuniunea euharistică din cadrul Liturghiei, făcându-li-se invitaţia specială de a participa în calitate de public la tradiţionalul concert de colinde al Corului Kinonia, ce va avea loc în sfântul locaş de închinare.

Aici, an de an, părintele paroh Iulian Nedelcu, organizează o serie de manifestări cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului la care participă elevi de la şcolile din municipiu.

Citit 1043 ori