Grupul de cateheză al Parohiei Plopi a desfășurat sub coordonarea părintelui Pacea Marinel, în 25 martie 2023, o activitate numită: „Sfânta Fecioară Maria-modelul mamei și ocrotitoarea creștinilor” în cadrul Concursului Catehetic Național „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.
Buna Vestire, care este și Ziua Mamei Creștine, le pune în față, ca model, tuturor celor care au acceptat darul vieții pe Maica Domnului. Aceasta este ziua în care femeia creștină este chemată să își aducă aminte de darurile speciale primite de la Dumnezeu.
Luna martie fiind luna pentru viață, sărbătorită în multe orașe prin Marșul pentru Viață, nu a trecut neobservată în parohia Plopi, fiind marcată la un atelier de creație în cadrul căruia s-a povestit despre darului vieții și a minunii care este fiecare copil.
Copiii și-au exprimat recunoștința şi prețuirea pentru mămici într-un dar-felicitare plin de iubire, apoi, aceştia, au dăruit mamelor felicitările confecționate și câte o floare, arătând prin aceasta că femeia înflorește și ajunge la frumusețea desăvârșită atunci când își împlinește cea mai importantă menire pe pământ: aceea de a fi MAMĂ.
Duminică, 26 martie 2023, la Parohia Plopi, copiii din Grupul Catehetic „Sfântul Nicolae” au participat, sub atenta îndrumare a părintelui Pacea Marinel, la una dintre activitățile programate pentru această perioadă a Postului Mare, activități ce se înscriu în cadrul Concursului Național Catehetic 2023: „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.
După participarea la Sfânta Liturghie, programul zilei a continuat cu susținerea unei cateheze tematice prin care au fost prezentate copiilor momentele principale ale pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos și proveniența tradiției înroșirii și încondeierii ouălor, tradiţii specifice marii sărbători a Învierii.
Dacă la prima vedere părea o activitate ușoară, la îndemâna oricui, cei mici au înțeles câtă muncă și răbdare se ascund în această artă. S-au străduit, după puterile lor, să realizeze lucrări personalizate. Munca lor a fost răsplătită cu plăcinte din mere, pregătite de ei împreună cu doamnele din parohie.
A fost o activitate apreciată atât de către copii cât și de părinții acestora, care au asistat cu emoție la primul exercițiu de practică meșteșugărească al celor mici.
Pr. Pacea Marinel
La spitalul oraşului Strehaia s-a desfăşurat o nouă activitate în cadrul Concursului Naţional Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.