Joi, 9 noiembrie 2023, începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin va avea loc conferința pastoral-misionară de toamnă-iarnă a preoţilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul va debuta cu săvârşirea unei slujbe de Tedeum.
Biserica primelor veacuri creștine a stabilit ziua de 8 noiembrie ca sărbătoare închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducătorii oștilor cerești, care simbolizează lupta pentru dreptate, dar și un model spiritual pentru toți jandarmii.
Pe 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Mănăstirea Mraconia de pe Clisura Dunării a primit oaspeți dragi. În mijlocul obștii de viețuitoare s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim.
Părintele Episcop a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile stranei au fost date de psalți de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.
La finalul Liturghiei, Ierarhul nostru a dat slavă Bunului Dumnezeu pentru slujba săvârșită, dar a oferit și un gând de pace și liniște ostenitorilor mănăstirii, precum și celor ce au fost prezenți pentru a înălța o rugăciune în locașul de cult.
De asemenea, tot cu prilejul praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Baia de Aramă.
La slujbă, alături de soborul maicilor, au mai luat parte și credincioși de diferite vârste și copii, din împrejurimi.
În cuvântul rostit, Preasfinţitul Părinte Siluan a pus în valoare textul biblic al pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii, vorbind de învăţătura Bisericii referitoare la Sfinţii Îngeri.