Anul Nou Bisericesc, spre deosebire de Anul Nou civil, începe la 1 septembrie. Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot.
Joi, 1 septembrie, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, Mănăstirea Jiana va îmbrăca haine de sărbătoare. În această zi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice vor fi date de protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. După Sfânta Liturghie se va săvârşi Tedeum la începutul anului bisericesc şi parastas pentru ctitori.