Episcopia Severinului și Strehaiei - Luni, 31 August 2020

Anul Nou Bisericesc, spre deosebire de Anul Nou civil, începe la 1 septembrie.

Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie.

Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot.

Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască:

"Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului" (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).

Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.

Există şi rânduieli liturgice specifice pentru prima zi a anului bisericesc. Se săvârșește, alături de Sfânta Liturghie, în care este prăznuit Sfântul Simeon Stâlpnicul cu Sfânta Marta, mama sa, Sfințirea Apei, Tedeum şi o slujbă specială pentru începutul anului bisericesc.

Publicat în Știri religioase

Marţi, 1 septembrie, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, Mănăstirea Jiana va îmbrăca haine de sărbătoare. În această zi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice vor fi date de protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. După Sfânta Liturghie se va săvârşi Tedeum la începutul anului bisericesc şi parastas pentru ctitori.

Publicat în Știri religioase

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube