Episcopia Severinului și Strehaiei - Joi, 13 August 2020

În 16 august, Duminica a X-a după Rusalii şi ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va sluji alături de Preasfinţitul Părinte Lucian, Epicopul Caransebeșului, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" și "Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul" din Caransebeș, înconjuraţi de un sobor de preoți și de diaconi. După Sfânta Liturghie va fi oficiată și slujba parastasului pentru adormita în Domnul, Maria Mic, mama Preasfinţitului Părinte Lucian. La rugăciune vor lua parte alături de familie, prietenii, apropiații, precum și preoți și credincioși din municipiul Caransebeș.

Publicat în Știri religioase

Biserica "Maioreasa" din Drobeta Turnu Severin îşi serbează hramul în fiecare an la 15 august, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În ajunul sărbătorii, în seara zilei de 14 august, se va săvârşi slujba "Prohodului Adormirii Maicii Domnului", urmată de procesiunea în duh de rugăciune în jurul bisericii cu sfântul epitaf al Maicii Domnului.

Publicat în Știri religioase

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« August 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube