Elevii merituoşi la disciplina Religie au fost premiaţi

Reprezentanții sectorului Învățământ și Tineret au oferit diplome și obiecte de cult celor peste 100 de copii, care au obținut premii la olimpiada și concursurile desfășurate în anul școlar 2011-2012.
La acordarea premiilor a participat şi dşoara Inspector pe Disciplina Religie, Prof. Dana Săftoiu, care prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi desfăşoară o intensă activitate în colaborare cu Sectorul Învățământ și Tineret.
„Ca întotdeauna, la sfârşitul anului şcolar, Catedra de Religie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, împreună cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, încearcă să îi premieze pe cât este posibil, pe elevii care au participat la concursurile şi activităţile şcolare religioase şi nu numai. Astfel, avem premianţii Olimpiadei de Religie, de la faza judeţeană până la cea naţională, mai mult de 100 de elevi, apoi copiii care au participat la concursul interdisciplinar de pictură şi spiritualitate românească, nu în ultimul rând, îi avem printre noi pe micuţii de la clasele a III-a şi a IV-a, participanţi la concursul „Ucenicii credinţei”, pe care îl organizăm de foarte mulţi ani. Ceilalţi copii care au participat la alte concursuri, de exemplu, cel de oratorie, şi-au primit diplomele la momentul potrivit. Acum ne bucurăm că ei şi profesorii lor, vor avea parte de darurile şi binecuvântările Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, după care vor intra intr-o vacanţă binemeritată. ” a încheiat Prof. Dana Săftoiu, Inspector pe Disciplina Religie.


mbl live


mbl youtube