Născut acum 18 ani, la dorinţa copiilor de la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din oraşul ocrotit de Munţii Făgăraş, festivalul de toacă a împlinit opt ani de când se bucură de participare internaţională. Vechiul festival local de toacă a devenit în 2001 un concurs naţional, iar fraţii din Bisericile Ucraineană, Bulgară şi Sârbă au întregit din 2005 manifestarea prin participarea copiilor din comunităţile vecine cu România.
Festivalul de la Victoria nu este doar un simplu concurs de toacă. Copiii au posibilitatea să-şi etaleze costumele populare specifice zonei, să-şi elogieze istoria şi personalităţile provenite din tărâmul natal şi să-şi revadă vechii prieteni şi competitori. Importante nu sunt neapărat abilităţile copilaşilor de a bate toaca, ci prezenţa lor la un eveniment duhovnicesc, găzduit de monumentala biserică din inima oraşului braşovean.
De trei ani încoace, festivalul s-a îmbogăţit şi cu un concurs de bătut clopotele, la care se înscriu din ce în ce mai mulţi copii. După parada portului pe esplanada Casei de Cultură, urmează procesiunea spre Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", grupurile purtând cu multă mândrie pancarte cu numele oraşului sau al zonei reprezentate. Concursul propriu-zis începe chiar în biserică şi participă copii de la grădiniţă până în clasa a VIII-a. Un juriu specializat notează prestaţia fiecărui copil, iar la final sunt acordate premii pentru fiecare categorie de vârstă. Toţi copiii primesc însă diplome şi daruri.
La ediţia din acest an, începută la 9 iulie şi care se încheie astăzi, au fost invitaţi Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, dar şi protopopul de Făgăraş I, părintele Marcel Dobrea, şi preoţi din împrejurimi. Au venit la festival peste 100 de copii, împreună cu preoţii parohi şi părinţi, pentru a se bucura împreună de participarea la un eveniment unic în lume şi de liniştea şi peisajele mirifice de la poalele Munţilor Făgăraş.
Gazda festivalului şi iniţiatorul acestei manifestări, părintele paroh Octavian Smădu, le-a urat bun venit participanţilor şi invitaţilor, după care a prezentat pe scurt modul în care se desfăşoară concursul. "Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim şi în acest an atât de mulţi", a spus părintele Smădu.
În cuvântul de binecuvântare, PS Episcop Andrei Făgărăşeanul s-a arătat bucuros de faptul că astfel de întâlniri din tinda Bisericii adună atât de mulţi copii. Ierarhul a subliniat importanţa unor manifestări de acest fel, prin care tinerii sunt pregătiţi să devină buni creştini ai Bisericii strămoşeşti. "Toaca, din cele mai vechi timpuri, ne îndeamnă pe toţi la rugăciune, la mersul la biserică. Slujbele noastre încep cu glasul toacei, iar Dumnezeu ne aşteaptă în casa Lui", a spus PS Episcop Andrei Făgărăşeanul.
Unii dintre copii sunt cunoştinţe vechi ale organizatorilor. An de an, aceştia se întrec pe ei înşişi, smulgând ropote de aplauze după fiecare prestaţie. "De fiecare dată vin mai pregătită şi mai dornică să bat toaca cât mai frumos", ne-a spus Evelina Caterincioiu, elevă de 14 ani, din Suceava. Pentru alţi copilaşi, concursul de la Victoria a fost prima competiţie din viaţa lor. "Mi-a plăcut foarte mult şi voi veni şi la anul", ne-a mărturisit Vasile Pop, venit din Maramureş, elev de 7 ani. "Este a doua oară când vin şi m-am pregătit mai bine de data aceasta", ne-a spus Cristi Muntean, elev de 9 ani din Braşov.
sursa: ziarulumina.ro