Episcopia Severinului și Strehaiei - Decembrie 2022

În noaptea dintre ani, în toate lăcaşurile de rugăciune ale Bisericii Ortodoxe Române se va săvârşi o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.

Pentru a se uniformiza diversele practici şi pentru a nu muta slujba Te Deum-ului din locul consacrat ei, anume după Sfânta Liturghie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 17 februarie 2011, ca în noaptea trecerii dintre ani să se săvârşească Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an. Această rânduială urmează a fi oficiată atât în catedrale şi parohii, cât şi în mănăstiri.

La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, Slujba Acatistului va începe în jurul orei 23.30 şi va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

În prima zi a anului, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Pe 1 ianuarie Biserica noastră prăznuieşte pe lângă Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul din Cezareea Capadociei. De aceea, în această zi, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte Liturghia care îi poartă numele. Ca formă, aceasta provine din Liturghia Antiohiană, pe care Sfântul Vasile cel Mare a rescris-o în a doua jumătate a secolului al IV-lea.

La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin slujba va fi săvârşită de ierarhul locului, împreună cu întregul sobor de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş de cult.

La finalul Sfintei Liturghii va fi săvârşită slujba de Te Deum care se oficiază în prima zi a noului an. Pentru a încununa momentele duhovniceşti deosebite trăite la început de an la Catedrala Episcopală, o parte din protopsalţii Catedralei vor prezenta, pe platoul din faţa sfântului lăcaş, tradiţionalul Pluguşor și jocul Caprei, momente care vor fi gustate cu multă bucurie, dar şi cu nostalgie de toţi cei prezenţi.

În privința citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea dintre ani sau imediat după Sfânta Liturghie din prima zi a anului, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în urmă unei dezbateri sinodale din dată de 17 februarie 2011, a hotărât: „Episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală și duhovnicească de a respectă rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taină Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor. Citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională, întâlnită mai ales în sudul țării, neaprobata de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și, mai ales, în practica altor Biserici Ortodoxe surori.”

Precum bine se știe, aceste rugăciuni întocmite de Sfântul Vasile cel Mare sunt o serie de blesteme adresate diavolului care posedă un suflet și îl chinuie în mod vizibil. Pentru această, aceaste rugăciuni se cade a fi rostite de preot numai persoanelor demonizate, cel mult în prezența rudelor și a prietenilor împreună-rugători.

Mai mult, pregătirea pentru aceste rugăciuni trebuie să fie una serioasă, atât din partea preotului rugător, precum și din partea celor de față (demonizatul, dacă este cu putință, și însoțitorii acestuia). Astfel, pentru a lua parte la aceste molitfe, fiecare este dator să postească aspru măcar o zi (post negru, dacă este cu putință), să se spovedească și să se împărtășească.

Publicat în Știri religioase

Marți, 27 decembrie 2022, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a încheiat periplul său de colinde, printr-un concert susținut la Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Parohia Orşova Sud.

Publicat în Știri religioase
Luni, 26 Decembrie 2022 15:39

Hramul Episcopiei Severinului și Strehaiei

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana este ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. El este cel care a înfiinţat acum mai bine de 650 de ani Mănăstirea Vodiţa şi tot de numele său este legată şi începerea vieţii monahale la alte 3 mănăstiri din Eparhie: Topolniţa, Coşuştea Crivelnic şi Gura Motrului. Sfântul a întemeiat şi alte biserici în ţinuturile Mehedinţiului, iar din timpul său oamenii ţin sărbătoarea numită Ciumarca, ce aminteşte de minunile vinedecărilor de ciumă pe care Sfântul le-a săvârşit.

Publicat în Știri religioase

De marele praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, înconjurat de slujitorii sfântului lăcaş de închinare.

Publicat în Știri religioase

Sunt copii la care Moș Crăciun nu ajunge niciodată, copii care au auzit doar povești despre bătrânul cu plete albe. Pentru a schimba această teribilă realitate, Episcopia Severinului și Strehaiei, prin intermediul Asociației Anastasia, a Hipermarketului Senic, Asociaţiei Filantropia Severin, colectivului profesorilor de religie din Mehedinţi, precum şi a multor donatori, oameni cu suflet mare şi credinţă puternică, a reușit să facă 132 de familii fericite din care fac parte peste 400 de copii. Printre aceste persoane se află și bătrânii fără posibilități materiale, pe care nu îi vizitează nimeni, nici măcar de sărbători.

Publicat în Știri religioase

Credincioşii severineni se vor bucura în ziua de Crăciun, duminică, 25 decembrie, de  o slujbă specială săvârşită cu această ocazie la Catedrala Episcopală din municipiu. Cei prezenţi vor trăi minunea Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu arhipăstorul lor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va liturghisi alături de soborul de preoţi şi diaconi ai Catedralei Episcopale.

Ambianţa duhovnicească de rugăciune va fi întreţinută de răspunsurile date la strană de membrii celor două grupuri psaltice.

La finalul Sfintei Liturghii se va da citire Pastoralei de Crăciun a chiriarhului mehedinţean ce conţine cuvântul de învăţătură al ierarhului la acest mare praznic, precum şi binecuvântările şi urările de bine cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Sărbătoarea şi bucuria comuniunii continuă şi luni, 26 decembrie, în vechea cetate a Severinului, cu Liturghie în sobor de arhierei, Episcopia Severinului şi Strehaiei urmând să îşi prăznuiască hramul, „Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana", iar Preasfinţitul Părinte Nicodim îşi va serba ziua de nume.

Din cinstita adunare de arhierei vor face parte: Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Părinte Nicodim!

Publicat în Știri religioase

Alte două localități din zona de munte a Județului Mehedinți au avut parte de bucurii duhovnicești în seara zilei de 19 decembrie. Este vorba de localitatea Seliștea, sat care aparține comunei Isverna, și orașul Baia de Aramă, localități ce au primit vizita corului Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei ce a adus vestea Nașterii Domnului prin frumosele colinde românești.

Publicat în Știri religioase

Corul bărbătesc Kinonia al Episcopiei Severinului si Strehaiei, condus de Pr. Iulian Pruiu, a susţinut în seara zilei de 18 decembrie tradiţionalul concert de colinde, intitulat generic „Hristos se Naşte, Slăviţi-L”.

Sâmbătă 17 decembrie 2022 în localitatea Lupșa de Jos din comuna Broșteni a avut loc Festivalul Concurs „Fulgi de veșnicie”. Festivalul s-a desfășurat la Centrul Turistic pentru Activități Culturale și Sportive, centru ridicat aici în cadrul proiectului "Moșteniri la granița Dunării", proiect ce a avut ca parteneri primăria Kladovo din Serbia, primăria Broșteni, Episcopia Severinului și Strehaiei și asociația "Fiii Lupșei".

Publicat în Știri religioase

Cu multă durere am aflat vestea trecerii la cele veșnice, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, a Preacucernicului Părinte Aristotel Zamfir de la parohia Dîrvari, protopopiatul Vânju Mare.

Pagina 1 din 3


mbl live


mbl youtube