Acasă
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu va marca începutul toamnei anului 2018, fiind un eveniment cu caracter național și internațional, ce va reuni în frumoasa cetate transilvană un număr de peste 3000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani.
Din partea Episcopiei Severinului şi Strehaiei va participa un grup de 40 de tineri însoţiţi de un responsabil şi de 4 asistenți (un asistent la fiecare 10 tineri participanți).
În cele patru zile ale evenimentului sunt așteptați la Sibiu tineri ortodocși din toate regiunile României, dar și din numeroase alte țări, dintre care amintim Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.
Reuniunea din septembrie 2018 se încadrează în seria întâlnirilor de tineret organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, la Cluj în 2015, la București în 2016 și la Iași în 2017.
Întâlnirea de la Sibiu are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin.
Din programul "Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea" menţionăm:
Joi 6 septembrie
06:00 PM - 08:30 PM - Piața Mare
Deschiderea oficială
Discursul de deschidere, slujba de Te-Deum, prezentarea delegațiilor, momente artistice
Vineri 7 septembrie
10:30 AM - 12:30 PM
Workshop-uri în sălile de clasă
Prezentare și discuții pe teme stabilite. Grupuri de maximum 20 tineri, din diferite regiuni ale țării
01:30 PM - 04:30 PM
Vizitarea Sibiului
Activități la alegere: vizitarea muzeelor și a centrului istoric
05:00 PM - 06:30 PM - Sala Transilvania
Conferința „Unitate. Credință. Neam. De 100 de ori România”
Domnul Ambasador Emil Hurezeanu și Părintele Constantin Necula
07:40 PM - 09:00 PM
Procesiunea Unității
Sala Transilvania - Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime - Piața Mare
09:00 PM - 10:30 PM - Piața Mare
Concert de muzică populară
Sâmbătă 8 septembrie
09:30 AM - 11:30 AM
Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Dr. Laurențiu Streza
Răspunsurile vor fi date de grupurile de tineri din țară și din străinătate.
02:00 PM - 05:30 PM
Ateliere: Țăranul român de la război la Marea Unire
02:00 PM - 05:30 PM
Ateliere: Satul român în Centenarul Marii Uniri
07:30 PM - 10:00 PM - Piața Mare
Concert de muzică ușoară
ANDRA și alți invitați
Surpriza organizatorilor
Duminică 9 septembrie
09:00 AM - 12:00 PM - Catedrala Mitropolitană
Sfânta Liturghie
Sfânta Liturghie arhierească oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi
12:00 PM - 12:30 PM
Închiderea evenimentului
Mesajul către tineri al ÎPS Dr. Laurențiu Streza și predarea ștafetei către organizatorii ITO 2019 - Arhiepiscopia Craiovei