Episcopia Severinului și Strehaiei - Sâmbătă, 06 Ianuarie 2018

Azi, 06 ianuarie 2018, zi importantă pentru noi toți, în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit Botezul în râul Iordanului, Preasfințitul Părinte Nicodim, episcop al Severinului și Strehaiei, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu-Severin , a mers în procesiune până la Portul Fluvial din Severin, fiind înconjurat de preoții și credincioșii Catedralei Episcopale.

Publicat în Stiri religioase

Duminică, 7 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, biserica Grecescu din Drobeta Turnu Severin îşi serbează hramul. La bucuria credincioșilor parohiei va lua parte chiriarhul mehedințenilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Preasfinția Sa va liturghisi având alături un sobor de preoți și diaconi. Slujba euharistică va începe în jurul orei 09.30.

Publicat în Stiri religioase


mbl live


mbl youtube