Marți, 03 Septembrie 2019 15:09

Școala şi Biserica susțin educația elevilor de la sate şi orașe

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2019-2020.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari). Prin această iniţiativă, s-a dorit evidenţierea faptului că satul este spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare, transmise până în zilele noastre. În acest sens, relevant este modelul scriitorului şi dascălului Ion Creangă, cel care a valorificat resursele sufleteşti ale ţăranului român şi a îmbinat armonios dragostea pentru copii cu darul povestirii: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul” („Amintiri din copilărie”, capitolul II).

Satul românesc nu mai este astăzi ce era cu mai mulţi ani în urmă. În multe sate, locurile natale sunt părăsite de către generaţiile tinere, mulţi elevi provin din familii dezavantajate din punct de vedere economic, accesul la educaţie este limitat, iar solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă, sătenii înstrăinându-se de propriul pământ şi de propria lor identitate. 

Biserica Ortodoxă Română susţine educaţia în mediul rural, organizând proiecte de prevenire şi corectare a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, aşa cum este Proiectul Alege Şcoala! (etapele IV, V şi VI), organizat în parteneriat cu Fundaţia World Vision România. Totodată, prin continuarea Programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor, prin organizarea de tabere şi activităţi educaţionale, Biserica doreşte să încurajeze copiii şi tinerii să-şi trăiască viaţa în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi oamenii, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Drept aceea să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul” (Romani 14, 19). Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar şi învăţător, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

Astăzi, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, să cultive libertatea, responsabilitatea şi demnitatea persoanei umane, într-o lume marcată profund de individualism şi secularizare.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2019-2020, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Învăţătorul şi Domnul” (Ioan 13, 13), să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor şi tinerilor, precum şi ale părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor care îi ajută pe elevi să fie o binecuvântare pentru poporul român, pentru prezentul şi viitorul României! 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Citit 3437 ori


mbl live


mbl youtube