Articole

Pastorală la Învierea Domnului 2020




ÎNVIEREA LUI HRISTOS

BIRUINŢA VIEŢII ASUPRA MORŢII

Eu sunt învierea şi viaţa;

cel ce crede în Mine,

chiar dacă va muri, va trăi. (Ioan 11, 25)

            Iubiţi fraţi creştini,

            Aceste cuvinte, spuse de Domnul nostru Iisus Hristos şi scrise de Sfântul Ioan Evanghelistul, exprimă marea dragoste a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Prin acceptarea răstignirii pe cruce, a aşezării în mormânt, şi, apoi, prin învierea Sa din morţi după trei zile, Iisus Hristos a surpat zidul despărţitor dintre Dumnezeu şi om. Neamului omenesc i se deschide calea, i se oferă posibilitatea de a se întoarce din nou acasă, în Împărăţia Tatălui ceresc. Inspirat de Dumnezeu, Sfântul Apostol Petru spunea: Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi (I Petru 1, 3-4).

            Stăpân al vieţii şi al morţii, Domnul nostru Iisus Hristos a îndepărtat de la neamul omenesc blestemul datorat păcatului strămoşesc şi a împăcat pe om cu Dumnezeu. El a venit pe pământ, născându-se din Fecioara Maria, pentru ca lumea viaţă să aibă, şi din belşug să aibă (Ioan 10, 10). Prin minunile săvârşite, mai ales prin învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr din Betania, cel mort de patru zile, Iisus Hristos dovedeşte mulţimilor şi lumii întregi că El este Biruitorul morţii şi Dătătorul de viaţă. Acest amănunt important ne-a fost consemnat de către Sfântul Evanghelist Ioan. Iisus Hristos spunea despre El mulţimii care Îl înconjura: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25). De asemenea, Sfinţilor Ucenici şi Apostoli le zicea: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14, 6).

            Prin învierea Sa din morţi, Hristos Domnul ne asigură, ne garantează învierea noastră, nemurirea noastră. Dacă El, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului fiind, a înviat din morţi, cu certitudine şi noi toţi vom învia, întreg neamul omenesc va învia la sfârşitul veacurilor şi va avea viaţă veşnică. Din stranele Bisericii răsună melodios şi aşează nădejde în inimile noastre cântarea: „Înviind Iisus din mormânt, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică‟[1].

            Iubiţi fii duhovniceşti,

            Datorită garanţiei că vom învia şi noi, an de an trăim, fiecare în parte, dar şi în comuniune cu cei apropiaţi nouă, momente de bucurie la sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În acest an, însă, omenirea de pe întreg globul trăieşte, de câteva luni, momente grele, nemaiîntâlnite. O boală molipsitoare, ce n-a fost în trecut, se răspândeşte cu oarecare uşurinţă şi aduce multă frământare, nelinişte şi frică de moarte în inimile multora dintre noi. Se cuvine să fim optimişti, cu nădejde în ajutorul ce ne vine de la Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, ştiind că Paştele sunt „izbăvire de întristare‟[2].

            Frica de moarte încearcă să pună stăpânire pe inimile celor care au o anumită vârstă şi stau mai mult acasă. Cei care poartă crucea suferinţei provocate de diferite boli fără leac sunt îngrijoraţi. Suferinţa provocată de acest virus este greu de suportat, iar chinurile dinaintea morţii sunt cumplite. În aceste momente, uneori zicem şi noi cu dreptul Iov: Omul este născut pentru suferinţă (Iov 5, 7). Încercările şi suferinţele se datorează căderii omului din rai (Facere 3, 16); ele sunt urmări ale păcatului (Iov 4, 8; Psalmi 7, 14-16). În capitolul 26 din cartea Levitic ni se arată că în Vechiul Testament suferinţele sunt pedepse pentru păcate, pedepse pentru încălcarea poruncilor divine. Inspirat de Dumnezeu, Moise prorocul scria cuvintele Domnului: Iar de nu Mă veţi asculta şi de nu veţi păzi aceste porunci ale Mele, de veţi dispreţui aşezămintele Mele şi de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile mele şi călcând legământul Meu, (Levitic 26, 14-15), ...voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea şi frigurile, ...veţi semăna seminţele în zadar şi vrăjmaşii voştri le vor mânca (Levitic 26, 16), ...vor domni peste voi duşmanii voştri şi veţi fugi când nimeni nu vă va alunga (Levitic 26, 17), ...voi trimite asupra voastră molimă şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului (Levitic 26, 25). Tot în acest capitol sunt arătate şi binecuvântările pe care Dumnezeu le trimite celor care împlinesc poruncile Lui: De veţi umbla după legile Mele şi de veţi păzi şi plini poruncile Mele, Vă voi da ploaie la timp, pământul şi pomii îşi vor da roadele lor. Treieratul vostru va ajunge până la culesul viilor, culesul viilor va ajunge până la semănat; veţi mânca pâinea voastră cu mulţumire şi veţi trăi în pământul vostru fără primejdie. Voi trimite pace pe pământul vostru şi nimeni nu vă va tulbura; voi goni fiarele sălbatice şi sabia nu va trece prin pământul vostru. Veţi alunga pe vrăjmaşii voştri şi vor cădea ucişi înaintea voastră. Cinci din voi vor birui o sută şi o sută din voi vor goni zece mii şi vor cădea vrăjmaşii voştri de sabie înaintea voastră. Căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvânta; veţi avea copii, vă voi înmulţi şi voi fi statornic în legământul Meu cu voi. Veţi mânca roadele vechi din anii trecuţi şi veţi da la o parte pe cele vechi pentru a face loc celor noi. Voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru şi sufletul Meu nu se va scârbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru şi voi poporul Meu (Levitic 26, 3-12).

            Cunoaştem întristarea ce a cuprins şi inimile bunilor creştini, care, de ani de zile, sunt obişnuiţi să se roage în Sfintele Biserici în timpul slujbelor de laudă sau în timpul Sfintei Liturghii. Mulți dintre aceștia, cu ochii înlăcrimaţi datorită situaţiei nemaiîntâlnite, îşi pleacă genunchii inimilor în faţa icoanelor şi a candelei aprinse şi se roagă ascultând slujbele transmise pe postul de televiziune Trinitas, ce funcționează prin grija Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Postul de radio Trinitas şi alte posturi de radio ortodoxe din țară transmit zilnic sfintele slujbe şi emisiuni de folos. Între acestea se numără şi postul de radio Lumina, al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, care, în aceste zile, împlineşte cincisprezece ani de emisie neîntreruptă. Radio Lumina este receptat nu numai de credincioşii mehedinţeni, ci este urmărit pe internet şi de mulţi credincioşi din țară și, mai ales, din străinătate.

            Este şi acesta un mijloc modern de a aduce în inimile credincioşilor speranţă şi linişte lăuntrică, însă nevoia de comuniune liturgică cu Dumnezeu şi cu aproapele se realizează în Sfânta Biserică, locul în care rugăciunile ce izvorăsc din fiecare inimă formează flacăra mare a rugăciunii obşteşti, care deschide cerul şi ajunge înaintea lui Dumnezeu, Cel Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane.

            Mulți dintre fiii eparhiei noastre, locuitori ai frumoaselor plaiuri ale Mehedințiului, care își pun, în aceste clipe, cunoscute de noi toți, întrebarea: Ce putem face? Ce ar trebui să facem noi toți văzând această grea încercare ce s-a abătut asupra noastră?. În mod concret, precizăm că este nevoie de: pocăința sinceră, credința puternică și nădejdea în Dumnezeu, iubirea necondiționată a aproapelui, manifestată prin milostenie, sporirea rugăciunii particulare, adică a pravilei zilnice, participarea la slujbele rânduite de Biserică și împlinirea poruncilor bisericești.

            Dreptslăvitori creștini,

            În aceste zile de sărbătoare a Învierii Domnului Hristos, Cel Care a biruit moartea, se cuvine ca fiecare dintre noi să cugetăm mai mult la Întruparea Mântuitorului, la învățătura Sa bazată pe dragoste creștinească, la pătimirile, răstignirea și învierea din morți. Să conștientizăm faptul că moartea a fost învinsă și fiecare putem avea parte de viața veșnică. De asemenea, se cuvine să ne îndreptăm mai des gândul spre rațiunile creației lui Dumnezeu, contemplând la frumusețea și armonia sa. Întreg Universul, Pământul, Soarele, albastrul cerului, verdele ce ne înconjoară, mirosul și frumusețea florilor și atâtea altele create de Dumnezeu, care aduc în inimile noastre bucurii duhovnicești. Putem zice și noi împreună cu psalmistul: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei spune cuvânt, iar noaptea nopții vestește știință (Psalmi 18, 1-2). Trebuie, însă, să ne gândim mai des că ne așteaptă pe fiecare, după despărțirea sufletului de trup, judecata particulară a sufletelor noastre și, apoi, judecata universală, la care se va prezenta omul înviat din morți, adică sufletul împreună cu trupul. Din acest motiv, Părinții Bisericii îndemnau pe ucenici să cugete la moarte.

            Sfântul Vasile cel Mare a reliefat cel mai mult importanța cugetării la moarte. El spunea: „Întotdeauna să pui înaintea ochilor ultima zi din viața ta. Când te scoli în zorii zilei, să nu fii sigur că mai ajungi până seara; de când îți întinzi trupul în pat să se odihnească, să nu tragi nădejde că vei mai vedea lumina zilei, astfel te vei putea înfrâna mai ușor de la toate patimile. Inima ta să mediteze pururea la bunurile cerești făgăduite, ca înseși acelea să te cheme pe calea virtuților‟[3].

            Ținând seama de cele spuse de marele părinte capadocian, să nu mai păcătuim, să nu încălcăm nici o poruncă bisericească. Hotărârea de a nu mai păcătui este, de fapt, adevărata pocăință. Tot Sfântul Vasile ne arată cum să ne căim pentru păcatele săvârșite: „Zilnic, analizează-ți cu de-amănuntul faptele tale și, dacă te simți vătămat de păcate, aleargă degrab la pocăință. În acea zi să scoți la lumină răul din tine. Dacă vreun păcat s-a prins de cugetul tău, pocăiește-te și grăbește-ți îndată inima de la el, că, în fața lui Dumnezeu, toate sunt vădite și descoperite până în cele mai mici amănunte. Nu, să nu îngădui să încolțească și să crească în tine gândurile rele, nici să le neglijezi ca mărunte‟[4].

            În aceste momente de grea încercare, să fim convinși că prin pocăință sinceră și mărturisirea păcatelor cu multă părere de rău, „o cale a mântuirii există, dacă o dorim. Dumnezeu șterge lacrimile de pe fața tuturor celor ce se pocăiesc. Domnul este credincios întru toate cuvintele Sale. El nu minte atunci când zice: «De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, și de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face» (Isaia 1, 18). Marele doctor al sufletelor e gata să vindece și răul tău‟[5].

            Hotărârea de a nu mai păcătui îl apropie pe om de Dumnezeu. El devine mai credincios. Altfel spus, sporește în credința care este, după Sfântul Apostol Pavel, un dar al lui Dumnezeu (Romani 12, 3; Efeseni 2, 8), însă aparține și voinței omului (Matei 8, 13; 9,22; Marcu 5, 34; 10, 52). Părintele Dumitru Stăniloae scrie că această credință sporește prin nevoința fiecăruia dintre noi, dar și prin „colaborarea și conlucrarea noastră cu Dumnezeu‟[6].

            Momentele acestea grele pot fi depășite mai ușor prin credință, care aduce un izvor de curaj, de nădejde creștinească. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Credința înalță la cer sufletul nostru; nu-l lasă să fie înjosit de nici una din greutățile de aici, căci îi ușurează ostenelile cu nădejdea celor viitoare. Cel care caută la cele viitoare, cel care nădăjduiește spre cele cerești, și-și mută ochii minții acolo, nici nu simte durerea greutăților din lumea aceasta‟[7]. Prin credința puternică în Dumnezeu, omul înțelege adevăratul sens al existenței sale, scapă de îndoieli ce-l pot duce la dezndejde sau necredință. Credința tare în Dumnezeu ne sporește nădejdea că Părintele cel ceresc ne va ajuta să depășim această perioadă de grea încercare, fiind convinși că Hristos Domnul, Biruitorul morții, se va îngriji de fiecare dintre noi (I Petru 5, 7).

            Cu credință puternică și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu se cuvine să ne îndreptăm gândul nostru spre semenii noștri, cunoscuții noștri, împlinind cu mai multă râvnă porunca: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Matei 22, 39). Mântuitorul Iisus Hristos a spus: Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor (Matei 7, 12; Luca 6, 31).

            Este nevoie, în aceste zile de grea încercare, să fim mai solidari ca oricând, în special cu cei nevoiași, sprijinindu-i, ținând seamă de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos (Galateni 6, 2).

            Iisus Hristos rămâne model de iubire:  Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi (Ioan 15, 9). La judecata universală se va ține seamă de opera samariteană, de actele de filantropie, altfel spus, se va ține seamă de milostenia pe care am făcut-o fiecare dintre noi (Matei 25, 34-41). Celelalte virtuți, în lipsa milosteniei, nu ne pot asigura mântuirea. Sfântul Vasile cel Mare, cel care a înființat în Cezareea Capadociei Vasiliadele și rămâne model de filantrop, constată: „Cunosc mulți oameni care postesc, se roagă, suspină, arată o evlavie fără sfârșit, dar nu scot din punga lor un bănuț pentru cei săraci. Ce folos au ei de celelalte virtuți? Împărăția Cerurilor nu-i primește. Că mai ușor intră cămila prin urechile acului, spune Domnul,  decât bogatul în Împărăția Cerurilor (Luca 18, 25)‟[8].

            Iubiți credincioși,

            Situația actuală ne obligă pe fiecare, mai ales pe cei trecuți de 65 ani, să zăbovim mai mult în casele noastre și nu este ușor acest lucru. Este însă și acesta un prilej de a citi mai mult din Cartea Cărților cum a fost numită Biblia, de a aprofunda și cunoaște învățătura de credință a Bisericii noastre, dar, mai ales, este nevoie mai mult ca oricând, să ne rugăm. Nu mai putem spune că nu mai avem timp pentru rugăciune. Pe cei care sunt obișnuiți cu rugăciunea particulară îi îndemnăm să se roage mai mult. La această pravilă zilnică, cum se mai numește rugăciunea personală, să adăugăm zilnic o catismă sau chiar două, să rostim Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu trebuie să lipsească din casele noastre  Biblia, Psaltirea și Cartea de Rugăciuni.

            Pe cei care nu se roagă deloc îi îndemnăm cu dragoste și respect să înceapă să se roage, fiindcă, numai rugându-se, omul sporește în credință și îl recunoaște pe Hristos Domnul Cel înviat din morți ca Biruitor al morții, dar și ca Stăpân și Tămăduitor al acestei boli molipsitoare care a venit asupra neamului omenesc. În Psalmul 106 se spune că, la întoarcerea din Egipt, evreii rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit. Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea; dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei și i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit (Psalmi 106, 4-7). Dumnezeu ne spune și nouă prin gura psalmistului: Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi (Psalmi 49, 16). Așezați în fața icoanei și rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, intrăm în legătură personală cu El, simțindu-L la persoana a doua.

            Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „rugăciunea este un mare bun și un paznic mântuitor al sufletelor noastre‟[9], însă ea, rugăciunea, „este o doctorie mântuitoare, o stavilă împotriva păcatelor și vindecătoare a nelegiuirilor‟[10].

            Cu inimile îndurerate că la acest Paști, la această Sărbătoare a sărbătorilor și Praznic al praznicelor din anul 2020 a trebuit să stăm fiecare la casa lui, se cuvine să punem hotărâre de a nu mai absenta de la Sfintele Liturghii, spre binele nostru și pentru mântuirea fiecăruia dintre noi. De îndată ce vom trece aceste clipe grele și bisericile se vor deschide, se cuvine să sporim rugăciunea în timpul sfintelor slujbe, iar pe cei care frecventează mai rar sau numai la Înviere bisericile de enorie, îi așteptăm cu multă bucurie în fiecare Duminică, fiindcă este ziua în care a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur își chema enoriașii la biserică într-un mod direct: „Vino la biserică și dobândește cuvinte bune, risipește nelegiuirile tale, curăță gândul tău, înalță mintea ta, fă-te om și înger, lasă firea cea trupească și ia pana cea ușoară a vieții, mântuiește-te pe tine de cele văzute și te atârnă de cele nevăzute, suie-te la cer, joacă împreună cu îngerii, stai de față la judecata cea de sus și preaînaltă, lasă fumul și umbra și iarba și paianjenul, că nu știu ce nume cuvios voi zice la micșorarea și simplitatea lucrurilor acestei lumi. Acestea zic și nu voi înceta a le zice, vino la biserică și fii om‟[11].

            Odată cu sporirea în rugăciunea săvârșită în casă sau la biserică, se cuvine să ne străduim a împlini poruncile bisericești. Dumnezeu i-a dat în Rai poruncă lui Adam să nu mănânce din pomul oprit cu scopul de a-l ajuta să rămână pe calea în care a fost rânduit la crearea sa. El, însă, a încălcat această poruncă și a pierdut Raiul. Împlinirea poruncilor și a învățăturii aduse de Iisus Hristos îl ajută pe om să păstreze harul primit și să devină fiu al lui Dumnezeu (Luca 20, 36; Romani 8, 14; Galateni 3, 26), cum zice Sfântul Apostol Pavel, prin înfiere (Romani 8, 18; Galateni 4, 5; Efeseni 1, 5).

            Iisus Hristos spunea: Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce Mă iubește (Ioan 14, 21). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „Să dăm dar ascultare poruncilor Domnului, să nu ne împotrivim lor și nici să le discutăm! Că poruncile acestea prin ele însele ne pricinuiesc mai cu seamă plăcere și folos chiar înainte de primirea răsplăților. Dacă multora li se par împovărătoare și cu anevoie de îndeplinit, tu gândește-te că le faci de dragul lui Hristos și atunci întristarea se va preface în bucurie. Dacă gândim totdeauna așa nu vom mai simți povara poruncilor, ci vom culege pretutindeni numai bucurii; osteneala n-are să ni se pară osteneală, ci, cu cât ne ostenim mai mult, cu atât osteneala ajunge mai plăcută și mai dulce‟[12].

            Observăm că Sfântul Ioan Gură de Aur folosește des cuvântul „osteneală” ceea ce ne duce cu gândul la osteneala fiecăruia de a spori zilnic numărul metaniilor și al închinăciunilor sau metaniilor mici. Ele, întocmai ca o jertfă personală, fac parte din pravila zilnică a bunului creștin, a slujitorilor Sfintelor Altare din parohii și a nevoitorilor din Sfintele Mânăstiri și Schituri.

Metaniile ne amintesc de căderea în robia păcatului a protopărinților noștrii Adam și Eva și, prin ei, întreg neamul omenesc, izbăvit, ridicat prin jertfa de pe cruce, îngroparea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos .

Metaniile mari constau în plecarea frunții până la pământ prin îngenunchere, și, apoi ridicându-ne, facem semnul Sfintei Cruci, rostind rugăciunea inimii: „Doamne Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă”. Închinăciunea sau metania mică se face prin aplecarea și atingerea cu mâna a pardoselei însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci și rostind cu evlavie (străpungere de inimă): „Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

            Este nevoie, spre binele fiecăruia dintre noi, să sporim numărul metaniilor și închinăciunilor în fiecare zi. Aceia dintre frățiile voastre care din motive de sănătate sau datorită vârstei nu puteți face metanii, puteți spori numărul închinăciunilor. Pentru o metanie se fac două închinăciuni. În cazul în care nu putem duce mâna dreaptă până aproape de pământ, vom duce mâna, adică palma până în dreptul genunchiului. Pentru o metanie mare pot fi făcute trei astfel de închinăciuni scurte. Atât metaniile mari cât și închinăciunile nu se fac repede sau în grabă pentru că aduc oboseală și plictiseală, ci se fac rar cu răbdare și cu evlavie. Începătorii, cât și cei care au o anumită vârstă, pot săvârși metaniile mari cu pauză, după zece sau douăzeci, cum poate fiecare. Cu toții, după învățătura Sfântului Isaac Sirul, facem pauză după treizeci și trei, șaizeci și șapte și o sută de metanii.

            Iubiții mei fii duhovnicești,

            În cele prezentate, v-am împărtășit câteva învățături ale Bisericii ca pe o hrană sufletească, prilej de meditație necesară tuturor la această sărbătoare a Învierii. Sper ca, ținând seama de acestea, să putem parcurge cu nădejde de moștenire a vieții veșnice și ajutor de la Hristos Domnul, Care prin Învierea Sa a biruit moartea, această perioadă de grea încercare, iar bucuria Învierii să devină permanent o liniște lăuntrică, o isihia în inima fiecăruia dintre noi. Cu doriri de sănătate și aleasă prețuire, gândindu-ne la cei încercați, vă rog cu Sfântul Apostol Pavel: Sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Duhul să nu-l stingeţi. ... ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului (I Tesaloniceni 5, 14; 19-22).

Vă îmbrățișează cu dragoste părintească în Hristos Iisus, Cel înviat din morți, al dumneavoastră părinte duhovnicesc,

Episcopul Severinului și Strehaiei

           

 

[1] (...), Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 20.

[2] Ibidem, p. 24.

[3] Sfântul Vasile cel Mare, Despre cugetarea la moarte, în vol. Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 60.

[4] Ibidem, p. 45.

[5] Idem,  Epistole, Epistola 46, VI, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești (în continuare PSB), vol. 12, trad., introd., note și indici de pr. prof. dr. Constantin Cornițescu și pr. prof. dr. Taeodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare EdIBMBOR), București, 1979, p. 210.

[6] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae,  Teologie Morală Ortodoxă – Spiritualitate ortodoxă, EdIBMBOR, București, 1981, p. 95.

[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinței. Despre propovăduirea Evangheliei, trad. şi note de pr. prof. Dumitru Fecioru, EdIBMBOR, București, 2006, p. 270.

[8] Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, anul XX (1968), nr. 9-10, p. 787.

[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Filimon, omilia III, în vol. Comentariile sau explicarea Epistolelor pastorale: I și II Thimoteiu, Epistola către Tit și cea către Flimon, trad. de arhiereul Theodosie A. Ploieșteanul, Atelierele grafice SOCEC & Co., București, 1911, p. 367.

[10] Idem, Comentariile sau explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXVII, trad. de Theodosie Athanasiu, Editura Cărților Bisericești, București, 1923, p. 321.

[11] Idem, în vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Libra, București, 2001, p. 16.

[12] Idem, Omilii la Matei, omilia XVI, XI, în col.  PSB, vol. 23, trad., introd., note și indici de pr. Dumitru Fecioru, EdIBMBOR, București, 1994, p. 216.


mbl live


mbl youtube