Articole

Pastorală la Nașterea Domnului 2019

 coperta pastorala Craciun 2019

 

 

 

  †NICODIM
Din mila lui Dumnezeu,
Episcopul Severinului și Strehaiei

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credinciosului
popor din Episcopia Severinului și Strehaiei, har, pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Dumnezeu iar de la noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!

NAȘTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS
ÎNCEPUTUL MÂNTUIRII NOASTRE

Motto: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare. 
Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este
Hristos Domnul, în cetatea lui David.‟
(Luca 2, 10-11)

Iubiți credincioși,

Aceste cuvinte au fost adresate de către un înger unor păstori care rămăseseră cu vitele la câmp în apropierea Betleemului, într-o noapte înstelată de decembrie. Sfântul Evanghelist Luca scrie că „îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor‟ (Luca 2, 9).

Surprinși și nedumeriți, păstorii s-au înfricoșat, însă îngerul le-a zis: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul‟ (Luca 2, 10), adică pentru toată lumea, pentru toată omenirea. Și lumea nevăzută, a îngerilor, se bucura și-L lăuda pe Dumnezeu în acele momente unice în istoria omenirii. După vorbele de binevestire ale îngerului, a apărut mulțime de oaste îngerească, psalmodiind: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!‟ (Luca 2, 14). Într-adevăr, bucuria a fost mare pentru păstori, care, după ce au găsit pe Pruncul Iisus „înfășat, culcat în iesle‟ (Luca 2, 12), s-au întors la câmp „slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră, precum li se spusese‟ (Luca 2, 20). Bucuria păstorilor a fost pregustată și de cunoscuții lor și apoi s-a transmis la toți aceia care s-au botezat în numele Sfintei Treimi, după învățătura Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19).

Poporul român, care, de-a lungul existenței sale a avut ca îndeletnicire principală păstoritul, creșterea vitelor, asemenea păstorilor de la Betleem, a trăit din plin bucuria venirii lui Mesia prin colindele și cântecele de stea. Bucuria simțită, exprimată prin cuvinte îmbrăcate în cele mai potrivite melodii, a creat în trecut și creează și în prezent emoții profunde, deopotrivă în rândul copiilor, tinerilor și vârstnicilor.

Colindele, inspirate din Taina Nașterii Domnului conțin o teologie adâncă, exprimată prin trăirea autentică. Melodiile din colindele și cântecele de stea de la noi, de la români, au izvorât din sensibilitatea poporului credincios. Ele au fost păstrate și transmise mai departe de păstorul român ce-și petrece majoritatea timpului cu turmele la margine de codru, admirând, la vederea plaiurilor minunate, creația divină, lucrarea lui Dumnezeu.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Întruparea și nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mesia cel mult așteptat de către drepții Vechiului Testament, este prilej de mare bucurie, fiindcă mântuirea neamului omenesc devine posibilă. Vă reamintim că, din cauza păcatului neascultării, numit și păcatul strămoșesc, toți urmașii lui Adam au pierdut comuniunea harică cu Dumnezeu. Pe toți îi aștepta o moarte sufletească și o osândă din care nu mai puteau scăpa, adică nu se mai puteau mântui prin propriile lor puteri. Psalmistul constată că „răscumpărarea (adică mântuirea) sufletului este prea scumpă și niciodată nu se putea face‟ (Psalmi 48, 8). Din acest motiv, drepții Vechiului Testament se rugau: „Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pe noi, pentru numele Tău‟ (Psalmi 43, 28). Era nevoie de o lucrare dumnezeiască, de o lucrare mântuitoare, de izbăvire a neamului omenesc.

Dumnezeu, în nemărginita Sa bunătate și înțelepciune, a hotărât Întruparea Fiului Său pentru a da neamului omenesc răscumpărarea. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său, Cel Unul Născut, L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem‟ (I Ioan 4, 9). Mântuirea omului, „taina cea din veac ascunsă‟ (Efeseni 3, 9), este opera necuprinsei iubirii a lui Dumnezeu: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să se mântuiască prin El lumea‟ (Ioan 3, 16-17).

Bunătatea și marea dragoste a lui Dumnezeu Cel Unul în ființă și întreit în persoane a fost arătată și de Sfântul Apostol Pavel, care-i scria lui Tit: „Iar când bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele drepte săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia nașterii celei de a doua și prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi din belșug prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca, îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem moștenitorii vieții celei veșnice‟ (Tit 3, 4-7).

Se observă că la lucrarea mântuitoare participă cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Astfel, Duhul Sfânt se pogoară la Întrupare peste Fecioara Maria, iar puterea Lui Dumnezeu-Tatăl o adumbrește (Luca 1, 35). La botezul Domnului în râul Iordan, S-a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel peste Iisus Hristos, și, de asemenea, s-a auzit din ceruri glasul Tatălui, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit‟ (Matei 3, 17).

Din iubire, Dumnezeu Tatăl, pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții pentru noi toți (Romani 8, 32). Sfântul Pavel precizează că Domnul nostru Iisus Hristos, „prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine jertfă fără de prihană‟ (Evrei 9, 14) pentru mântuirea noastră. De asemenea, „Duhul Celui ce L-a înviat pe Iisus din morți (...) vii va face și trupurile voastre muritoare‟ (Romani 8, 11).

Iubiți frați creștini,

Fiul lui Dumnezeu acceptă să se pogoare și să se întrupeze pentru mântuirea neamului omenesc. El acceptă să devină Fiul Omului, Mântuitorul nostru, luând chip de rob. Această lucrare dumnezeiască reprezintă cea mai mare taină, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup‟ (I Timotei 3, 16). Sfântul Maxim Mărturisitorul conclude că „Dumnezeu S-a făcut trup, însă a rămas Dumnezeu și, rămânând Dumnezeu, El este om adevărat‟.

Fiul lui Dumnezeu S-a deșertat pe Sine, S-a golit, adică Și-a micșorat slava Sa dumnezeiască, pe care a avut-o înainte de întrupare pentru a mântui neamul omenesc. El a realizat pentru totdeauna unirea firii Sale dumnezeiești cu firea omenească în persoana Sa. Faptul că El S-a întrupat pentru noi, împropriindu-și firea omenească în ipostasul Său dumnezeiesc în chip neamestecat și neschimbat, ne arată smerenia, umilința Domnului nostru Iisus Hristos, „Care, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din cer și S-a întrupat din Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om‟, după cum rostim în Crez.

Teologia Dogmatică Ortodoxă numește această deșertare, această golire de slavă, chenoză. Domnul nostru Iisus Hristos, după nașterea Sa în chip smerit în peștera din Betleem, a propovăduit Cuvântul Evangheliei Sale și, apoi, a ispășit, prin jertfa de pe cruce, păcatele neamului omenesc. Aduce oamenilor posibilitatea de a deveni fiii lui Dumnezeu după har. Aceasta este, de fapt, mântuirea omului, posibilitatea de a se întoarce „credincioșii în casa eternă a Părintelui Ceresc‟[1], prin înfiere.

Iubiți credincioși,

Mântuirea înseamnă, deci, unirea omului cu Preasfânta Treime prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a instituit Sfintele Taine în Biserica Sa. Pentru unirea cu Dumnezeu, este nevoie din partea fiecărui om, a fiecărei persoane, să ducă pe pământ o viață bineplăcută lui Dumnezeu, propovăduită de Domnul Hristos, transmisă Bisericii de către Sfinții Apostoli. Credința puternică, întărită prin rugăciune, prin smerită cugetare, la care se adaugă și faptele bune, îi aduce credinciosului o nădejde de mântuire.

Sfântul Irineu de Lyon preciza următoarele: „Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, făgăduise prin Lege și profeți să aducă mântuirea Sa evidentă pentru tot trupul, în așa fel încât El, Fiul lui Dumnezeu, să devină Fiu al Omului, pentru ca, la rândul său, omul să devină fiu al lui Dumnezeu‟[2]. Este nevoie de o strădanie, de tăierea voii proprii și păzirea poruncilor lui Hristos, Care ne îndeamnă: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară‟ (Matei 11, 29-30). Sfântul Vasile scrie: „Dacă vrei să câștigi Împărăția lui Dumnezeu, devino râvnitor, vâră-ți gâtul în jugul slujirii lui Hristos, strânge gura jugului în jurul gâtului tău și jugul să apese gâtul tău. Ușurează-te cu osteneala virtuților, cu postul, cu privegherea, cu ascultarea, cu liniștea, cu psalmodierile, cu rugăciunile, cu lacrimile, cu lucrul mâinilor noaptea, cu răbdarea oricărei supărări care îți iese înainte și de la demoni și de la oameni‟[3].

Este știut faptul că păcatele slăbesc credința în Dumnezeu și înlătură nădejdea mântuirii și speranța de a fi cu Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că există păcate de moarte, izvorâte din pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (I Ioan 2, 16). Vrăjmașul diavol, care invidiază pe om fiindcă are posibilitatea de a fi mântuit, se luptă și împiedică pe om de la săvârșirea binelui, îndemnându-l la săvârșirea păcatului. Sfinții Părinți vorbesc de șapte păcate capitale, și anume: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia și lenea. Sunt și alte păcate grave, numite strigătoare la cer, dintre care amintim: uciderea, pruncuciderea, asuprirea săracilor, a orfanilor și a văduvelor, răpirea avutului altora, uciderea cinstei aproapelui și altele. Unii oameni hulesc pe Dumnezeu și Biserica Sa și alungă harul Sfântului Duh din inima lor prin necredință, apostazie, deznădejde dusă până la sinucidere. Aceste păcate mari sau de moarte au fost numite păcate împotriva Duhului Sfânt. De îndată ce pun stăpânire pe omul ce nu se căiește și nu primește dezlegare la Taina Mărturisirii, care nu încetează a mai păcătui, ele, păcatele, devin prin repetare îndelungată vicii sau patimi care îl țin ca rob. În această situație, omul pierde mântuirea sufletului său, Îl pierde pe Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare spune că, „prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toți; noi înșine, prin păcat, ne depărtăm de El‟[4]. Depărtarea de Dumnezeu, pierderea mântuirii, „este cea mai grea pedeapsă‟[5]. Pentru a fi mântuit și a avea parte de Dumnezeu, omul, în momentul ispitirii, dar înainte de săvârșirea păcatului, se cuvine să-și amintească faptul că va da seamă de faptele sale. Tot Sfântul Vasile ne învață: „Când vrei să te pornești la săvârșirea unui păcat, să te gândești la acel scaun de judecată înfricoșător și cumplit al lui Hristos, pe care va sta Judecătorul‟[6]. În urma judecății particulare, Dreptul Judecător hotărăște dacă sufletul despărțit de trup este rânduit în ceata drepților, adică are parte de mântuire, sau nu. Totul depinde de fiecare dintre noi, de râvna și dorința noastră de a fi cu Dumnezeu. Este nevoie să citim și să cunoaștem învățătura adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos și apoi de trăirea morală, în conformitate cu această învățătură. Responsabilitatea educării în spiritul credinței creștine a copiilor și tinerilor revine părinților, dascălilor și slujitorilor Sfântului Altar. În acest sens, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2020 să fie numit Anul omagial al pastorației părinților și copiilor.

Un rol important în vederea mântuirii îl are milostenia, sprijinirea semenului încercat, a bătrânilor, a bolnavilor. De această operă samariteană, de această filantropie săvârșită de fiecare dintre noi se va ține seamă și la judecata viitoare, după cum ne învață Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 25, 31-46). În trecut, mulți creștini au săvârșit milostenie, au ajutat pe cei nevoiași. Unii sunt cunoscuți și menționați de istoria poporului nostru, iar pe alții mulți îi știe numai Dumnezeu. Cu prilejul Sfintelor Sărbători se împart daruri. Este și aceasta o formă de milostenie, de filantropie, ce trebuie continuată pe tot parcursul anului viitor, știind că de aceasta depinde mântuirea sufletelor noastre. Pentru a le urma exemplul, anul 2020 este și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.

În încheierea acestui cuvânt pastoral, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2020 și Bobotezei, vă dorim tuturor multă sănătate, liniște sufletească, ajutor de la Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune și nădejde de mântuire.

Să trăiți cu toții întru mulți și binecuvântați ani!

 

 Al dumneavoastră Părinte duhovnicesc,

P.S. †Ncodim

Episcopul Severinului şi Strehaiei

 

------------------------------------

[1] Pr. Constantin Galeriu, Vocația pascală a creației: înviere și transfigurare, Editura Basilica, București, 2019, p. 322.

[2] Irénée de Lyon, Contre les Hérésies, III, 10, trad. A. Rousseau, Ed. du Cerf, Paris, 1985, p. 302, apud Pr. Constantin Galeriu, op. cit., p. 322.

[3] Sfântul Vasile cel Mare, Cuvânt ascetic (I), cap. IX, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești (în continuare PSB), vol. 18, trad., introd., indici și note de Pr. Iorgu D. Ivan, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare EdIBMBOR), București, 1989, p. 71.

[4] Idem, Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXVI, XII, în col. PSB, vol. 17, trad., introd., indici și note de pr. Dumitru Fecioru, EdIBMBOR, București, 1986, p. 278.

[5] Idem, Epistole, epistola 260, IV, în col. PSB, vol. 12, trad., introd., note și indici de pr. prof. dr. Constantin Cornițescu și pr. Teodor Bodogae, EdIBMBOR, București, 1988, p. 534.

[6] Idem, Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXVI, VIII, în col. PSB, vol. 17, ed. cit., p. 273.

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube