În aceste zile binecuvântate, credincioșii se întăresc duhovnicește prin nevoința postului, caută împăcarea cu semenii și sporesc în faptele milei trupești și sufletești. Totodată, participarea la slujbele Bisericii devine izvor de mângâiere și vindecare pentru suflet, oferind sprijin în depășirea încercărilor.
Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă, deopotrivă, unul dintre hramurile Catedralei Episcopale, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință și ocrotitorul Severinului.
Slujba de Înviere va începe în jurul orei 23.30 și va fi săvârșită de Preasfinţitul Părinte Nicodim în prezența unui numeros sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej va fi citită Pastorala de Paşti a Ierarhului, adresată clerului și credincioșilor eparhiei, care, potrivit rânduielii bisericești, va fi rostită în toate bisericile din județul Mehedinți.
Atmosfera liturgică va fi întregită de răspunsurile date de cele două grupuri psaltice ale Catedralei Episcopale, prin cântări specifice acestei mari sărbători a creștinătății.