Imprimă această pagină
Duminică, 01 Iulie 2018 16:59

Slujire arhierească la catedrala Sfânta Cuvioasă Parascheva din Strehaia

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În a V-a duminică după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei a fost prezent în mijlocul comunității de credincioși din orașul Strehaia, slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala ,,Sf. Cuv. Parascheva", având alături un ales sobor de preoți și diaconi.

Vizita pastorală, făcută de Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, a fost cu scopul de a binecuvânta lucrările ce se săvârșesc la acest sfânt lăcaș și de a se ruga împreună cu enoriașii acestei parohii, pentru a duce la bun sfârșit lucrările începute. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost asigurate de către psalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop, le-a tâlcuit celor prezenți pericopa evanghelică din această zi.

 

Citit 4961 ori

Galerie de imagini