Slujire arhierească la Catedrala Episcopală
Publicat de Pr. Marian Alin Gigină   
Vineri, 31 Martie 2017 08:33

Sfantul Zosima si Sfanta Maria EgipteancaCredincioşii severineni se vor bucura în duminica închinată Sfintei Maria Egipteanca din Sfântul şi Marele Post, de prezenţa  ierarhul nostru, părintele episcop Nicodim care va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică din deșert din a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolul al V-lea, care s-a pocăit după o viață desfrânată. Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat după ce a petrecut în pustie 47 de ani. Biserica o prăznuiește în ziua adormirii, adică în 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.