Slujbă arhierească în parohia Ostrovul Corbului
Duminică, 20 Ianuarie 2008 23:27

OstrovulCorbului-video.jpg         În data data de 20 ianuarie 2008, în a XXIX-a duminică după Rusalii, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Ostrovul Corbului, protopopiatul Drobeta Turnu Severin Sud.

 

{playerflv}http://www.episcopiaseverinului.ro/video/stiri/2008/ianuarie/20ian08-OstorovulCorbului.flv|480|380|#000000|false{/playerflv}      

      Este prima slujbă arhierească ce s-a săvârşit în această comunitate de la reînfiinţarea Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Având în vedere acest important eveniment pentru acest frumos sat de pe cursul bătrânului fluviu Dunărea, mulţime de credincioşi s-a adunat cu multã evlavie la acest sfânt locaş pentru a se împărtăşi de aleasa bucurie duhovnicească a întâlnirii cu Întâistătătorul Eparhiei.

        Momentul s-a bucurat şi de prezenţa unui ales sobor de preoţi şi diaconi, după cum urmează: P.C. Preot Viorel Vlăducu - consilier mass-media, P.C. Arhid. Ciprian Mocanu -  Secretar Eparhial,  P.C. Preot Ştefan Cameniţă - protoiereu Dr. Tr. Severin Sud, P.C. Preot Ion Ştefan - slujitor la biserica din Bistriţa, P.C. Preot Dumitru Cocoroiu - slujitor la biserica din parohia Vrancea, P.C. Preot Ion Dumitru Benga - slujitor la biserica din Piatra Albă, P.C. Preot Marius Cristian Ignat - slujitor la biserica din Poroina Mare, P.C. Preot Călin Marcel Radu - slujitor la biserica din Ostrovul Corbului şi Arhid. Ioan Ovidiu Polexă - slujitor la Catedrala Episcopală.

        Cu binecuvântarea PS Sale, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Viorel Vlăducu, care a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, aflată în Sf. Ev. de la Luca, cap. XVII, vers.12-19. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul nostru a accentuat tema recunoştinţei, ce s-a desprins din evanghelia zilei, subliniind faptul că cea mai mare recunoştinţă trebuie s-o avem către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Care ne-a adus Răscumpărarea.

        În încheiere, părintele Călin Marcel Radu a mulţumit Prea Sfinţiei Sale pentru faptul că a venit cu multă dragoste în mijlocul credincioşilor din parohia Ostrovul Corbului, dar şi tuturor acelora care au contribuit la scrierea unei pagini frumoase din istoria acestei localităţi, aflată la aproximativ la 20 Km. de municipiul Drobeta Turnu Severin.

         Menţionăm şi faptul că Radio Lumina a transmis în direct momentul liturgic

 

P1080782.JPG

        

P1080794.JPG

 

 

P1080800.JPG

 

 

                                             A consemnat  Pr. Viorel Vlăducu, consilier mass-media.