Slujbă arhierească în Duminica dinaintea Naşterii Domnului
Joi, 20 Decembrie 2007 10:45

        Duminică, 23 decembrie a.c., în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim va săvârşi Sfânta şi Dumezeiasca Liturghie în biserica „Nasterea Maicii Domnului” din Drobeta Turnu Severin.

         Sfântul lăcaş se află în cartierul Meva al municipiului şi a fost sfinţit în decembrie 2006 de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de ierarhi. Preot paroh la această biserică părintele Dumitru Iliescu, ce păstoreşte credincioşii acestei comunităţi împreună cu părintele Vasile Ghiţan.

         Cu acest prilej, corul „Kinonia”, al Episcopiei Severinului si Strehaiei va susţine un concert de colinde pentru credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. Radio Lumina va transmite în direct acest eveniment.

 

         A consemnat Pr. Viorel Vlăducu, consilier mass-media.