Sfinţirea Bisericii parohiei Calea Tg. Jiului
Miercuri, 04 Octombrie 2017 22:09

AFIS„Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre“. Odată cu sfinţirea construcţiei văzute, are loc şi sfinţirea sufletelor noastre, statornicindu-se legătura dintre biserica de zid, care este reprezentarea vizuală, arhitectonică, a Bisericii vii, formate din preoţi şi enoriaşii unei parohii sau comunităţi monahale.

După ani de osteneală și muncă, cu recunoștință față de Dumnezeu și de ctitori, duminică, 08 octombrie 2017, se va împlini rânduiala de sfințire a Bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur” a parohiei Calea Tg. Jiului din Drobeta Turnu Severin, a cărei piatră de temelie a fost pusă în data de 10 iunie 2007.

Slujba de târnosire va fi săvârşită de un ales sobor de arhierei în frunte cu Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei. Alături îi vor sta Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Polycarp, Episcop vicar al Mitropoliei Vidinului, precum şi o binecuvântată adunare de preoți și diaconi.

Programul manifestărilor va începe duminică, 8 octombrie, la ora 8.30 cu Slujba de Sfințire a  bisericii,  urmată la 9.30 de Sfânta Liturghie.

Binecuvântează, Doamne, lucrarea aceasta și primește, în noua Casă a Ta, rugăciunile poporului celui binecredincios!