Sfinţirea aşezământului cultural din Com. Malovăţ
Sâmbătă, 29 Decembrie 2007 17:45

 DSC06995.JPG                                                   În seara zilei de 27 decembrie 2007, Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a săvârşit sfinţirea căminului cultural din Com. Malovăţ.

   Aflat în imediata apropiere a bisericii parohiei Malovăţ, acest aşezământ cultural a fot restaurat şi amenajat prin osteneala şi purtarea de grijă a Dl. George Băzăvan, primarul Com. Malovăţ, precum şi a colaboratorilor Domniei Sale.

   DSC07006.JPGCorul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut un concert de colinde spre încântarea şi bucuria credincioşilor prezenţi în număr mare la acest eveniment din viaţa comunei lor.

   La sfârşitul concertului, părintele Stănciulescu Alexandru, preot paroh al parohiei Malovăţ a rostit un cuvânt în care a arătat legătura strânsă , nedespărţită, dintre  cultură şi religie. De asemenea, Prea Cucernicia Sa a subliniat importanţa acestui aşezământ cultural pentru viaţa comunităţii locale şi nu numai, în contextul în care , tot mai multe cămine culturale din sate sau transformat în buticuri sau au devenit ruine.

 

A consemnat Arhid. Ciprian Mocanu, Secretar Eparhial.