Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Vodiţa
Sâmbătă, 29 Decembrie 2007 11:54

   DSC06862.JPGÎn cea de-a doua zi de Crăciun, miercuri 26 decembrie 2007, când se face prăznuirea Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vodiţa.

 

   Prezenţa Prea Sfinţiei Sale la acest aşezământ monahal se datorează faptului că această mănăstire este ctitoria acestui mare Sfânt al Bisericii noastre, Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.

   DSC06874.JPGÎn cadrul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţia Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ţăruş Cătălin Marinel pe seama Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

   La sfârşitul Sfintei Liturghii, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a susţinut un concert de colinde pentru credincioşii prezenţi la această ctitorie nicodimiană, precum şi pentru obştea acestei mănăstiri, conduse de către P.Cuv. Protos. Ioanichie Nicolăescu.

   De asemenea s-a rostit un polihroniu în cinstea Prea Sfinţitului Părinte Nicodim, care poartă numele Cuviosului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.

 

              Întru mulţi ani, Prea Sfinţite Părinte!

 

A consemnat Arhid. Ciprian Mocanu, Secretar Eparhial.