Sărbătoarea Sfintei Treimi în Episcopia Severinului
Publicat de Viorel Ianasi   
Vineri, 02 Iunie 2017 11:47

72533 sfanta treimeLuni, 5 iunie, de praznicul Sfintei Treimi, trei mănăstiri mehedințene vor îmbrăca straie de sărbătoare. Chinoviile de maici de la Mraconia, Cerneți și Strehaia formează troița așezămintelor monahale istorice din Episcopia Severinului și Strehaiei care își serbează hramul în cea de-a doua zi de Rusalii.

Mănăstirea Mraconia, se află pe şoseaua Orşova-Moldova-Nouă, în Valea Mracunei din apropierea comunei Ogradena Veche, acolo unde este situată o veche mănăstire, numită ,,Mracuna”. Vechiul lăcaş ,,stă” ascuns într-un loc pitoresc în faţa fostului drum Traian de pe malul sârbesc, unde se află ,,tabula Traiana”. În apropiere sunt ,,Cazanele Dunării”, una dintre cele mai pitoreşti zone ale României.

În străvechea mănăstire de pe Clisura Dunării, obștea de viețuitoare și pelerinii prezenți se vor desfăta duhovnicește cu o frumoasă slujbă praznicară. La finalul Sfintei Liturghii ctitorii sfântului așezământ monahal vor fi pomeniți în cadrul slujbei Parastasului.

De asemenea, zeci de credincioși din Drobeta Turnu Severin îşi vor îndrepta pașii, la ceas de mare praznic, și către mănăstirea din localitatea Cerneți. Aici, ceremonia euharistică va fi oficiată de un ales sobor de preoți din localitate.
Un alt așezământ monahal istoric din Episcopia Severinului și Strehaiei care va îmbrăca veșmânt sărbătoresc de praznicul Sfintei Treimi este mănăstirea Strehaia, ctitorie a boierilor Craiovești.

Sfânta Liturghie de hram va fi săvârșită de ierarhul locului, Preasfinţitul Nicodim, având alături un ales alai de sfințiți slujitori. Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.