PS Nicodim va sluji în duminica a XX-a după Rusalii în parohia Ostrovul Corbului
Vineri, 07 Octombrie 2016 07:31

DSC 4923În duminica a XX-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim va instala un nou preot paroh în parohia Ostrovul Corbului, care era vacantă. Astfel, diaconul Mircea Tăgârţă va primi hirotonia întru preot.

Acest fapt se va petrece chiar în timpul Sfintei Liturghii săvârşite în această zi în biserica din localitate. Instalarea unui nou preot într-o comunitate de credincioşi vine să arate pe de o parte importanţa punerii în practică a unei tradiţii apostolice, potrivit căreia Apostolii aşezau episcopi şi preoţi în cetăţile pe care le formau sau vizitau, iar pe de altă parte, părtăşia la acest moment sfânt şi unic din viaţa celui hirotonit a întregii comunităţi de credincioşi, încredinţată slujitorului sfântului altar spre păstorire. Important de menţionat şi faptul că după Sfânta Liturghie va avea loc botezul unui tânăr vlăstar al familiei preotului.