PS Nicodim a slujit la biserica Sf. Ştefan din Dr.Tr.Severin
Luni, 22 August 2016 08:02

generalaÎn duminica a IX-a după Rusalii (21 august) părintele episcop Nicodim a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sf. Ştefan” din Drobeta Turnu Severin. După Sfânta Liturghie a încreştinat pe prunca Sotiria, fiica părintelui Cristian Drăgan, preotul paroh al acestei parohii.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, părintele episcop Nicodim a ţinut să arate oamenilor importanţa rugăciunii înaintea lui Dumnezeu, Cel Care împlineşte pe acelea care la oameni par cu neputinţă. De asemenea, Preasfinţia Sa a ţinut să sublinieze frumoasa lucrarea pe care părintele Cristian o desfăşoară alături de credincioşii din această parohie.


 

received 1249773261719958         received 1249773145053303