Părintele Arhimandrit Grigore Băbuş a trecut la Domnul
Publicat de Eugen Sonei   
Duminică, 10 Februarie 2008 00:28

cheiaaa.jpgÎn data de 7 februarie 2008, s-a mutat la Domnul părintele Grigore Băbuş, slujitor al Catedralei Patriarhale şi bibliotecar-şef al Bibliotecii Sfântului Sinod.

Astăzi, când serbăm odovania Paraznicului Întâmpinării Domnului, la Mănăstirea Cheia s-a adunat mulţime de clerici şi credincioşi apropiaţi ai Părintelui Arhim. Grigore Băbuş, pentru a-i aduce un ultim omagiu.

         În fruntea soborului de preoţi şi diaconi, la slujba de prohodire au fost de faţă Î.P.S. Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului şi P.S. Gherasim – Episcopul Râmnicului.

         Neobosit iubitor al slujbelor şi al cântărilor bizantine, Părintelui Arhim. Grigore Băbuş, a fost şi un încurajator şi îndrumător al tinerilor studenţi teologi care au călcat pragul Bibliotecii Sfântului Sinod, pentru a-i cere sfatul. De aceea astăzi, răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la Slujba Înmormântării au fost date de studenţi ai secţiei de muzică bizantină din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi de studenţi ai secţiei de muzică bizantină de la Facultatea de Teologie din Constanţa, corul Teodoxa.

         La sfârşitul slujbei, printre cei care au adus un ultim cuvânt Părintelui Arhimandrit, au fost Dl. Col. N. Răducanu, prieten de o viaţă al părintelui, Dl. Prof. Răzvan Ionescu, fiu duhovnicesc al părintelui şi care a transmis şi cuvântul I.P.S. Batolomeu Mitropolitul Clujului, Albei Crişanei şi Maramureşului, care a suferit împreună cu Părintele Grigore în închisorile de la Jilava şi Aiud.

 

Părintele Arhimandrit Grigore Băbuş

(repere biografice)

         Fostul slujitor al Patriarhiei Române s-a născut la 3 iunie 1915, în comuna Teiuşi, judeţul Prahova. La 13 ani a plecat ucenic la Mănăstirea Cheia, unde era stareţ unchiul său, arhimandritul Gheorghe Georgescu. După numai cinci ani, a intrat la Seminarul Teologic de la Cernica, unde a fost coleg şi prieten cu vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist, cu PS Eftimie Luca al Romanului şi cu PS Gherasim al Râmnicului. Seminarului i-au urmat Facultatea de Teologie în Bucureşti şi ani petrecuţi la Cheia şi în Bucureşti. A fost hirotonit preot, în anul 1950, de către patriarhul Justinian Marina pe seama Catedralei patriarhale. În tot acest timp, părintele Băbuş a suferit represaliile regimului comunist, fiind arestat, în 1958, şi închis la Jilava şi Aiud. A fost eliberat mai târziu, prin decretul din 1964. În anul 1965, a fost numit bibliotecar-şef la Biblioteca Sfântului Sinod, îngrijindu-se cu multă râvnă de refacerea fondului de carte deja existent şi îmbogăţindu-l cu multe alte volume recuperate din diverse librării, anticariate sau primite de la diverse personalităţi precum patriarhul Iustin Moisescu, profesorul Gheorghe Moisescu, acad. Virgil Cândea ş.a.. Părintele Grigore Băbuş a lucrat în cadrul Bibliotecii până la sfârşitul anului 2007, când s­a retras la metania sa, Mănăstirea Cheia.


DSC04674.JPG

DSC04676.JPG

 

{mmp3}/stiri/2008/februarie/stire_audio-9feb08.mp3&typ=auto{/mmp3} 

A consemnat Arhid. Adrian Maziliţa – Consilier Adrministrativ