Prezenţă arhierească la hramul Mănăstirii Cerneţi
Publicat de Viorel Ianasi   
Sâmbătă, 28 Octombrie 2017 10:39

Manastirea-Cerneti-768x1024Duminică, 29 octombrie, când Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Anastasia Romana, mănăstirea mehedinţeană Cerneţi îşi va sărbători hramul. Este cel de-al doilea hram al sfântului aşezământ monahal, după „Sfânta Treime“.

Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La hram vor veni credincioşi din localitate şi din Drobeta-Turnu Severin. An de an, drept-slăvitorii creștini calcă pragul chinoviei seculare, închinând lui Dumnezeu câteva ore de rugăciune și comuniune frățească.

Vechea vatră monahală de la Cerneţi este aşezată în imediata apropiere a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Pentru că este o mănăstire de maici, cu prilejul târnosirii din 24 august 2008, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a rânduit pentru mănăstirea de aici şi un al doilea hram, „Sfânta Cuvioasă Anastasia Romana“, pomenită în fiecare an la 29 octombrie. Mănăstirea a fost zidită în anul 1662 de Grigore Ghica voievod şi este cunoscută în istorie şi ca aşezământ episcopal, atestată ca aşezare monahală de călugări, iar ca ultim monah vieţuitor este pomenit protosinghelul Ghenadie, plecat la Domnul în anul 1837. Biserica fortificată are un turn clopotniţă masiv şi înalt, ziduri groase şi ferestre de tragere înguste, permiţând apărarea din interior. Slujbele în biserica mănăstirii au fost oficiate o bună parte de timp de preotul paroh din satul Cerneţi, iar din anul 1970 mănăstirea a fost trecută în patrimoniul Muzeului „Porţile de Fier“, moment în care toate obiectele de cult au fost asimilate în depozitul muzeului, loc în care se pot vedea şi astăzi.