Prezenţă arhierească la hramul Mănăstirii Jiana
Publicat de Pr. Marian Alin Gigină   
Vineri, 26 Mai 2017 11:50

DSC 1614Sâmbătă, 27 mai, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, mănăstirea mehedințeană Jiana îmbracă straie de sărbătoare, serbându-și hramul. Așezământul monahal din Câmpia Blahniței va deveni în aceste zile o oază de pelerinaj și rugăciune pentru sutele de credincioși iubitori de prăznuire.
În ajunul sărbătorii se va săvârși slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea sfântului ocrotitor. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim. Cei prezenți se vor ruga în cadrul slujbei Parastasului pentru sufletele celor care au ctitorit această nouă vatră călugărească.
Părintele protosinghel Augustin Dragomir, starețul mănăstirii Jiana, face o aleasă poftire tuturor fiilor Eparhiei Severinului pentru a lua parte la slujbele închinate Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul și a aduce, după cuviință, mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.
Înfiinţarea mănăstirii Jiana s-a aprobat în şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008. Mănăstirea a primit hramul ,,Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul", organizându-se ca așezământ de călugări, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei.