Preasfințitul Nicodim va sluji in Eparhia Devei si Hunedoarei
Publicat de Pr. Marian Alin Gigină   
Vineri, 24 Martie 2017 10:50

5tl-devaBuna Vestire este prăznuită de Biserică pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagoveștenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului.

Cu prilejul acestui mare praznic al ortodoxiei, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Gurie Episcopul Devei și al Hunedoarei, ierarhul nostru părintele episcop Nicodim va sluji Sfânta Liturghie în această eparhie la Biserica cu hramul Buna Vestire din oraşul Deva. Biserica cu hramul Bunei Vestiri este păstorită de părinte paroh Marius Ghidarcea consilier economic al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.