Parohia Marga are un nou preot
Vineri, 11 Ianuarie 2008 16:47

13ian07__hirotonie.jpgÎn data de 13 ianuarie, în Duminica după Botezul Domnului, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim a hirotonit pe noul preot al parohiei Marga în cadrul Sfintei Liturghii pe care a săvârşit-o în biserica cu hramul ,,Înălţarea Domnului” din satul Şiroca, filie a parohiei Marga, protopopiatul Drobeta Turnu Severin Nord.

{playerflv}http://www.episcopiaseverinului.ro/video/stiri/2008/ianuarie/13ian_parohi_marga_hirotonie.flv|480|380|#000000|false{/playerflv}
          
         Este vorba de teologul Lucian Dumitru Vartolomei, cel care a fost hirotonit diacon de Prea Sfinţia Sa în ziua de sâmbătă, 12 ianuarie, în cadrul Sfintei Liturghii pe care Prea Sfinţia Sa a oficiat-o la Paraclisul Catedralei Episcopale.

         Momentul hirotoniei noului preot la parohia din Marga a însemnat un moment deosebit atât pentru locuitorii acestei parohii, dar şi pentru credincioşii din această zonă frumoasă de munte.

         În ultimul timp, în această parohie au început lucrări ample, astfel în localitatea Marga a început în 2006 construcţia noii biserici, întrucât în acest sat nu mai există demult biserică iar la biserica din filia Şiroca au început lucrări ample de renovare a interiorului şi exteriorului bisericii. În cea de-a treia localitate care aparţine de parohia Marga, în filia Călineştii de Jos, în viitor se doreşte începerea construirii unui sfânt locaş de închinăciune. Pentru toate acestea dar şi pentru tot ce ţine de lucrarea pastoral-misionară a preotului părintele Lucian Dumitru Vartolomei a cerut credincioşilor, în cuvântul pe care l-a rostit în momentul instalării ca preot paroh al parohiei Marga, ca să existe conlucrare pentru ca toate aceste lucruri să se facă spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea credincioşilor încredinţaţi.

           Cu acest prilej au rostit cuvinte de întărire şi susţinere pentru noul preot atât Prea Sfinţitul Episcop Nicodim, cât şi numeroşi preoţi din soborul prezent, după cum urmează: P.C. Preot Grigore Petrescu-Vicar Administrativ-cel care a păstorit câţiva ani în parohia Marga, P.C. Preot Ionuţ Semenescu Blidaru-protoiereu al protopopiatului Dr. Tr. Severin Nord, P.C. Arhim. Pavel Nicolăescu-Stareţul Mănăstirii Topolniţa, P.C. Preot Nicolae Gigină-parohul parohiei Cireşu-cel care a suplinit în această perioadă parohia Marga, P.C. Preot Vasile Petraru-parohul parohiei Ilovăţ-coleg de studii cu tânărul preot de la Marga precum şi domnul primar al comunei Godeanu, domnul Petre Dumitrescu şi epitropul parohiei Marga, domnul Grigore Vâljaică. Din soborul de slujitori au mai făcut parte pe lângă cei amintiţi mai sus şi P.C. Preot Viorel Vlăducu-consilier mass-media, P.C. Arhid Ciprian Mocanu-Secretar Eparhial, P.C. Preot Ionuţ-Cristian Gârniţă-parohul parohiei Cocorova, P.C. Preot Cristian Drăgan-parohul parohiei Ghelmegioaia, Diac. Adrian Olarean şi Diac. Cătălin Marinel Ţăruş.

            Se cuvine să menţionăm şi faptul că vorbitorii au făcut referire şi la vrednicii preoţi înaintaşi, P.C. Preot Gheorghe Bordea şi P.C. Preot Gheorghe Achimescu-trecut la Domnul în primăvara anului 2007.

            Revenind la părintele Lucian Dimitru Vartolomei, amintim că este originar din localitatea Dărmăneşti, judeţul Bacău, fiind proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie ,,Andrei Şaguna” din Sibiu. De altfel, o prezenţă deosebită la acest eveniment a constituit-o prezenţa colegilor preacucerniciei sale de la acest aşezământ de învăţământ dar şi prezenţa întregii famili, care i-a fost alături la acest moment fericit al vieţii.

            Această hirotonie este prima din acest an 2008, anul trecut Prea Sfinţia Sa hirotonind 7 preoţi, în Episcopia Severinului şi Strehaiei rămânând încă 11 parohii vacante, a căror listă cei interesaţi o pot consulta pe pagina de Internet a Episcopiei Severinului şi Strehaiei - www.episcopiaseverinului.ro.

            Făcând referire la comunitatea satului Şiroca, facem menţiunea că istoricii menţionează că satul este renumit pentru exploatarea varului, denumirea satului venind de la expresia şi roca, adică faptul că locul este pietros. Localitatea se află la o distanţă de 34 Km. de Drobeta Turnu Severin. Din pisania Bisericii aflăm că biserica actuală a fost sfinţită în data de 24 august 1893 de către Prea Sfinţitul Episcop Ghenadie al Râmnicului noului Severin, în timpul Protoiereului Daniil Golici al judeţului Mehedinţi. Pe peretele din spatele bisericii este pictată familia ctitorului Ion Aniţă Bogdan. Clopotul bisericii s-a cumpărat în anul 1904 de locuitorii satelor Şiroca-Marga-Călineşti.

            Frumuseţea locurilor de aici este pusă în evidenţă şi printr-o conservare a modului de viaţă din aceste plaiuri bincuvântate de Dumnezeu.

            În încheiere, se cuvine să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să dea tânărului preot preoţie curată şi rodnică în nobila misiune pe care o are de împlinit în ogorul Domnului.

 


 

 

1-13ian08a.JPG

 
rug.%20hirotonie.JPG

noul%20preot.JPG

 

bis.%20siroca.JPG

 

 

                                   A consemnat Pr. Viorel Vlăducu, consilier mass-media.