Mănăstirea Sf. Ana şi-a serbat hramul
Vineri, 09 Septembrie 2016 13:44

generalaCredincioşii orşoveni şi din împrejurimi au luat parte vineri, 9 septembrie, la bucuria duhovnicească prilejuită de unul dintre hramurile mănăstirii Sf. Ana din Orşova. La ctitoria jurnalistului interbelic Pamfil Şeicaru sărbătoarea a început, însă, din ajunul praznicului Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana. Joi seara, în biserica mănăstirii a fost săvârşită slujba Privegherii în cinstea sfinţilor.

În ziua praznicului s-au slujba Aghiasmei Mici şi Acatistul Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana, urmate de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Slujba praznicală a fost săvărşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim. Cu acest prilej, a fost instalat un nou preot slujitor pentru sfânta mănăstire, în persoana părintelui Vicar Eparhial – preotul Mihai Zorilă.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul nostru a aşezat la inimile credincioșilor cuvinte de învățătură, vorbind despre fericirea adormirii omului întru nădejdea dobândirii Împărăției lui Hristos, tâlcuind celor prezenţi semnificațiile sărbătorii curente. După cuvântul ierarhului a fost săvârșit parastasul pentru ctitorii Sfintei Mănăstiri de pe Dealul Moșului. Dintre aceștia, se remarcă Pamfil Șeicaru, legat cu făgăduință de aceste meleaguri.

*

Mănăstirea Sfânta Ana a fost ctitorită de Pamfil Şeicaru, care a luptat, în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, în primul Război Mondial. Ceea ce l-a determinat să ridice un așezământ destinat viețuirii de obște este o întâmplare petrecută în anii războiului, care l-a marcat profund. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moşului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul său de arme, Petre Găvănescu, de explozia unui obuz. Amândoi au scăpat cu viaţă, iar Şeicaru a făgăduit să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilitaţi materiale, o mănăstire, în semn de mulţumire lui Dumnezeu, dar şi „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuşi în actul de donaţie a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975. Aşezământul monahal a fost construit între 1936 şi 1939, perioadă în care Şeicaru era director al ziarului “Curentul” şi deputat în Parlamentul României. În timpul comuniştilor, chiliile au fost transformate în locuri de cazare. În anul 1990, Mănăstirea Sfânta Ana a fost preluată de proprietarul de drept, dându-i-se şi menirea pentru care a fost făcută. Astfel, abia în decembrie 1990, mănăstirea a fost sfinţită.


DSC 4966  DSC 4971  DSC 4977