Vineri, 10 Noiembrie 2017 09:57

Mănăstirea Strehaia va primi duminică vizita arhierească

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe 12 noiembrie, în Duminica a XXV-a după Rusalii, obştea mănăstirii Strehaia are parte de o aleasă bucurie duhovnicească.

În mijlocul soborului de ostenitoare ale sfântului lăcaş de închinare se va afla în vizită pastorală Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Ierarhul mehedinţean va săvârşi în biserica mănăstirii Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei euharistice va va avea loc şi instalarea Părintelui Ieromonah Vasile.

Scurt istoric

Mitropolia a II-a a Ţării Româneşti, înfiinţată la 1370 de domnitorul Vlaicu Vodă, cu sediul la Severin, şi-a avut reşedinţa  la Strehaia, în perioada anilor 1474-1504.

Domnul Matei Basarab, descendent din boierii Craioveşti, a rectitorit la 1645 mănăstirea Strehaia, pe vechiul amplasament al Craioveştilor de la sfârşitul secolului XV-lea, unde comunitatea de monahi îşi va afla liniştea interioară, pacea cu ei înşişi şi cu Dumnezeu.

Desfiinţată în urma Legii de Secularizare a averilor mănăstireşti din 1863, Mănăstirea Strehaia a rămas ca biserică de mir până în 1958, când s-a dat în folosinţă noua biserică a localităţii Strehaia.

În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 07 august 2007 s-a aprobat scimbarea destinaţiei mănăstirii ,,Sf. Treime” Strehaia din mănăstire de monahi (călugări) în mănăstire de monahii (călugăriţe).

 

Citit 4919 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube