Luptătorii anticomunişti au fost comemoraţi la Dr.Tr.Severin
Vineri, 10 Martie 2017 12:05

DSC 0021Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Mehedinţi, a organizat joi, 9 martie 2017, la Drobeta Turnu Severin, un ceremonial de comemorare a tuturor luptătorilor anticomunişti din România. Ceremonia din ziua prăznuirii celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei a avut loc în faţa monumentului din parcul Dragalina, dedicat victimelor comunismului.

Un sobor de preoţi, delegați de la Centrul Eparhial a oficiat slujba parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor mutaţi la Domnul, care au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului. La monumentul ridicat în parcul Dragalina din municipiu, numeroşi membri ai asociaţiei au înălţat, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist şi au depus jerbe de flori. La acest moment au fost prezenţi, ca la o adevărată lecţie de istorie, şi câţiva elevi de la Colegiul Gheorghe Ţiţeica din municipiul severinean.


DSC 0016  DSC 0028  DSC 0018