Lansare Proiect "Moșteniri la granița Dunării"
Joi, 05 Octombrie 2017 16:12

 

DSC 1219

Primăria Comunei Broșteni din județul Mehedinți lansează proiectului “RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border” implementat prin Programul INTERREG-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, program finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program, derulat în parteneriat cu Primăria Kladovo (Districtul Borski, Serbia), Episcopia Severinului şi Strehaiei (județul Mehedinți, România) și Asociația „Fiii Lupșei”  (județul Mehedinți, România).

Proiectul se derulează pe o perioadă de 24 luni și are ca obiectiv principal creșterea atractivității pentru turismul cultural și de agrement în regiunea transfrontalieră Borski-Mehedinți.

Prima conferința de presă organizată în cadrul proiectului a avut loc în data de 3 octombrie 2017, la Primaria Kladovo, iar conferința de presă organizată pentru România a avut loc în data de 5 octombrie 2017, în sala Căminului Cultural din satul Lupșa de Jos, Comuna Broșteni, Mehedinţi.

La conferință au participat reprezentanți ai celor patru parteneri în proiect și anume o delegație a primăriei din Kladovo Serbia condusă de Dl. Stingic Iovan managerul primăriei Kladovo, reprezentanții primăriei Broșteni alături de dl. primar Alexandru Borugă, Părintele Ion Curelea ca reprezentant al Asociației „Fiii Lupșei” și Cons. Mihai Corcodel ca reprezentant al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Conferința de presă a început în jurul orei 11 prin prezentarea proiectului de către Dl. Primar Alexandru Borugă, după aceasta fiecare reprezentant al celor patru parteneri din proiect prezentând institutia pe care o reprezintă.

La finalul conferinței de presă membrii ansamblului folcloric "Dorulețul" din Lupșa de Jos au oferit celor prezenți un moment artistic constând în folclor autentic cântat de grupul vocal al ansamblului "Dorulețul" și o suită de dansuri populare din mai multe zone ale țării expuse de grupul de dansatori ai ansamblului.

DSC 1221DSC 1223DSC 1229DSC 1230DSC 1235DSC 1237DSC 1238DSC 1242DSC 1244DSC 1252DSC 1254DSC 1258DSC 1276DSC 1277DSC 1287DSC 1289DSC 1309DSC 1316DSC 1318DSC 1320DSC 1328DSC 1331