Întâlnire de lucru la Mănăstirea Caraiman
Publicat de Viorel Ianasi   
Miercuri, 11 Octombrie 2017 10:24

caraiman-02Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 10-11 octombrie 2017 se desfășoară Întâlnirea Consilierilor eparhiali coordonatori ai sectoarelor Social-Filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române și Adunarea Generală a Federației Filantropia, găzduite de Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” din cadrul Mănăstirii Caraiman, Bușteni, județul Prahova.

Din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei participă Pr. Necșoiu Cosmin-Eftimie, Consilier al sectorului Social-Filantropic și Pr. Oproiu Nicolae, Președinte-Executiv al Asociației Filantropia Severin.

Dintre principalele teme de discuție abordate, menționăm următoarele: analiza lucrării sociale la nivelul unităților de cult din cuprinsul Patriarhiei Române, situația acreditării serviciilor sociale, stadiul de implementare a programului național „Masa Bucuriei”, implicarea ONG-urilor membre ale Federației Filantropia în proiecte cofinanțate din fonduri europene și analiza nevoilor de formare profesională pentru personalul din cadrul serviciilor sociale licențiate.

 

caraiman-01 caraiman-03 caraiman-04 caraiman-05 caraiman-06