Începe Postul Mare
Joi, 06 Martie 2008 13:21

           În Duminica Izgonirii lui Adam din rai se lasă sec de brânză, iar de a doua zi, din 10 martie 2008 începe perioada Postului Mare, care se încheie în ziua pe 26 aprilie 2008, adică în Sâmbăta Mare.

              Biserica Ortodoxă propune credincioşilor ei să întâmpine Paştile - Sărbătoare a Sărbătorilor şi moment de maximă bucurie - printr-o destul de lungă perioadă de reculegere şi post. Postul Mare este răstimpul în care omul este chemat să se cerceteze pe sine mai mult decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu.

              Pentru aceasta Biserica noastră Ortodoxă ne întâmpină cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:

  • muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare
  • cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu)
  • slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai-înainte sfinţite
  • veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
  • postul de bucate şi abstinenţă în viaţa de familie, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.

           Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră - tot aşa după cum dacă avem invitaţi acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. -, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (sau "strălucitoare", sau "luminoasă").    

           Sintagma aceasta, simplă şi frumoasă şi profundă în acelaşi timp, ne spune că, pe de o parte, suntem trişti, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoşenia noastră; pe de altă parte, însă, ştim că Dumnezeul nostru este Iubire şi că este un Dumnezeu înţelegător, milostiv şi iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, şi care pentru asta S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, şi încă pătimeşte, pentru fiecare dintre noi, până la sfârşitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, asta transfigurează tristeţea noastră, o face putătoare de lumina Domnului, cu Care împreună-călătorim pe calea spre înviere.