Ierarhul mehedinţenilor va participa la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Publicat de Viorel Ianasi   
Luni, 23 Octombrie 2017 22:02

dimitrie cel nouPreasfinţitul Episcop Nicodim va participa şi în acest an la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Vineri, 27 octombrie, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară, lângă Catedrala patriarhală, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenți la hram, preoţi şi diaconi.

Tot vineri, începând cu orele 18.00, Palatul Patriarhiei va fi gazda etapei finale a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ediția a X-a. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Sectorul teologic-educaţional al Administrației Patriarhale, în parteneriat cu Radio România. Anul acesta festivalul-concurs cuprinde patru secțiuni:

 

Interpretare muzică psaltică;

Interpretare muzică corală;

Compoziție muzică psaltică;

Compoziție muzică corală.