Hramul Catedralei Mitropolitane din Craiova
Publicat de Viorel Ianasi   
Luni, 23 Octombrie 2017 22:10

Catedrala-Mitropolitana-CraiovaCâteva mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe şi anul acesta la sărbătoarea Ocrotitorului spiritual al municipiului Craiova şi al Catedralei mitropolitane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Şi în acest an, la hramul catedralei Mitropolitane participă şi ierarhul mehedinţenilor – Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim.

Momentele liturgice dedicate evenimentului vor debuta miercuri, 25 octombrie, în ajunul praznicului, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de tradiţionala procesiune pe străzile centrale ale oraşului cu racla în care se află moaştele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa şi ale Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah. Sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune pe traseul: Catedrala mitropolitană – Biserica Sfântul Gheorghe Vechi – Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Universitate – Prefectură – Biserica Sfântul Ilie – Catedrală. La întoarcere, racla cu Sfintele Moaşte va fi aşezată pe podiumul din faţa Catedralei, spre închinare tuturor credincioşilor, iar părinţii slujitori vor săvârşi în continuare slujba Utreniei, Ceasul I şi de la miezul nopţii va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Momentele liturgice vor culmina în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, joi, 26 octombrie, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Racla cu sfintele moaşte va rămâne spre cinstire şi închinare până seara.