Hram la Mănăstirea Vodiţa
Miercuri, 06 Septembrie 2017 10:02

vodita-hramVineri, 8 septembrie 2017, la marele praznic al Naşterii Maicii Domnului, Mânăstirea Vodiţa, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar îşi serbează hramul. Cu acest prilej se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei împreună cu Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, alături de un mare sobor de preoţi şi diaconi, dimpreună cu obștea monahală condusă de părintele arhimandrit Ioanichie Nicolăescu.

De asemena, din toate colţurile judeţului, alături de credincioşi, se adună monahi şi monahii la cinstirea primei sărbători închinate Maicii Domnului, din noul an bisericesc. Este o frumoasă tradiţie pe aceste meleaguri mehedinţene ca vieţuitorii sfintelor mănăstiri să fie întotdeauna împreună la slujbele de hram.

În cadrul Sfintei Liturghii va avea loc şi hirotonia întru diacon a tânărului teolog Vătuiu Daniel.

Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar din România. Se găseşte pe şoseaua care leagă Drobeta Turnu Severin de Timişoara, la 5 km de Orşova, în judeţul Mehedinţi. Este o mănăstire de călugări, întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim, pe cheltuiala voievodului Ţării Româneşti, Vlaicu-Vodă. A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718. A fost reînfiinţată în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi a fost construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte. Hramul principal al mânăstirii este ,,Sfântul Antonie cel Mare” (17 ianuarie), dar mănăstirea are, după reîntemeierea ei din 1990, şi un al doilea hram, anume ,,Naşterea Maicii Domnului”, la care participă an de an, din ce în ce mai mult credincioşi.