Festivalul de colinde şi datini a debutat la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin
Duminică, 11 Decembrie 2016 12:30

DSC 8603Duminică, 11 decembrie, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin a debutat Festivalul de colinde şi datini strămăşeşti cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului. Momentul a avut loc după Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de părintele episcop Nicodim, atunci când elevii Şcolii Gimnaziale nr. 15 din Drobeta Turnu Severin au susţinut o frumoasă scenetă având ca temă Naşterea Domnului.

Până miercuri, la Catedrala Episcopală vor fi prezenţi peste 500 de copii de la şcolile din Mehedinţi, care vor vesti Naşterea Domnului prin minunatele colinde româneşti.

Menţionăm şi faptul că în cadrul Sfintei Liturghii a fost hitotonit întru preot arhiadiaconul Cătălin Marinel Ţăruş pe seama Catedralei Episcopale iar la finalul Sfintei Liturghii a primit din partea Preasfinţitului Părinte Nicodim rangul de iconom stavrofor. Părintele Cătălin Ţăruş este inspector media în cadrul postului de radio Lumina al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Sfinţia sa a absolvit Facultatea de Teologie din Craiova şi Universitatea Naţionale de Muzică din Bucureşti. Este membru în corul Kinonia şi în Grupul folcloric ,,Izvoraşul" şi coordonatorul unor apariţii editoriale de muzică bizantină.


DSC 8621  DSC 8626  DSC 8637